Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două proze

Publicat in Observator Cultural, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Două lucruri reţin atenţia cititorului încă dinainte de a începe lectura cărţii lui Andrei Oişteanu, Cutia cu bătrîni, calificată ca „roman“. Primul este un dosar de receptare critică destul de consistent, în care au fost reunite cronici şi comentarii scrise la cele două ediţii anterioare; şi din care autorul nu le-a selectat pe cele favorabile, pentru a le exclude pe celelalte (cum se practică). Andrei Oişteanu „lasă“ critica să-i analizeze şi să-i evalueze cartea, respectînd dreptul la opinie literară şi fireasca diferenţiere interpretativă. Şi cu cît aceste interpretări sînt mai variate, cu atît proza ce le-a prilejuit cîştigă pe termen lung. Dacă acest fapt se înscrie în sfera respectării dreptului la diferenţă şi în cea a politeţii culturale, cel de-al doilea este de ordin sentimental. Andrei Oişteanu a ales, pentru a treia ediţie din Cutia cu bătrîni, să fie prefaţat de către Dan C. Mihăilescu, criticul care îl însoţise metaliterar la prima (1995) şi la a doua (2005). Rezultatul acestei solidarităţi e o frumoasă prefaţă extinsă, în trei timpi, în care criticul adaugă accente noi la o interpretare ce variază ea însăşi. Un roman, Cutia cu bătrîni este numai într-un sens suficient de larg pentru a cuprinde orice. E vorba, în fapt, de două proze, fiecare cu unitatea ei meticulos construită, pe o structură prozastică diferită de a celeilalte. În Cutia cu bătrîni sînt, aşadar, două microromane, cum a observat şi Barbu Cioculescu, alăturate fără a putea fi topite ori, cel puţin, lipite. Comisionarul, plasat primul în sumar prin răsturnarea cronologiei scrierii, se apropie de formula romanului eseistic şi parabolic, frecventată cu rezultate artistice variabile în anii ’70 şi ’80. (Textul a fost scris între iulie 1980 şi februarie 1981, exact pe muchia dintre cele două decenii de socialism real.) În interiorul formulei, care exclude programatic verosimilitatea rea

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 36 minute
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 17 minute
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 32 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 4 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°