O carte este o mare responsabilitate. Responsabilitatea autorului, care trebuie să fie pe deplin conştient de ce mesaj transmite cititorului. Responsabilitatea editorului, care trebuie să distingă între valoare şi impostură. Responsabilitatea criticului literar, care o afirmă sau o neagă. Responsabilitatea profesorilor şi a părinţilor, care o recomandă sau o repudiază. În fine, responsabilitatea cititorului însuşi, care trebuie să aibă discernământ, nu numai în ceea ce priveşte propria lui înţelegere a cărţii respective, ci şi în modul în care, la rândul lui, o propagă.

Tocmai când

credeam că treaba asta cu responsabilitea faţă de carte este o platitudine care mă face de râs, dacă o pun pe hârtie, uite că vine cineva, vă spui imediat cine, persoană importantă, şi mă contrazice. Nu, nu este deloc o banalitate, din moment ce un om cu carte şi de carte cum este „prof. Nicolae Boaru, Directorul Bibliotecii „Nicolae Iorga” (aşa semnează prefaţa, aveţi răbdare!) habar n-are ce este aia. Sau nu ţine seama. Adică, i se fâlfâie de carte şi îşi bagă picioarele în ea de responsabilitate. Aşa se face că editează pe bani publici (concret, din banii bibliotecii sau, poate, ai editurii Libertas, care este tot o instituţie publică de cultură, fiind finanţată de către Consiliul Judeţean Prahova) un volum de versuri total inept, lipsit de orice valoare literară, nişte aiureli absolut nepublicabile. Mai mult, îi scrie şi prefaţa. E cazul să amintesc de responsabilitate?

Editând

şi prefaţând această carte (mă rog, o plachetă de 42 de pagini, dar flagrantul există), Boaru demonstrează că, practic, face ce vrea, fără nici un fel de apăsare din partea cuiva. Face prostii, fiindcă i se permite să facă prostii. Nu-l trage nimeni de atenţie: Bre, nu mai face prostii! Publicarea acestei cărţi este o mare prostie, dar nu prima. Şi, dacă i se va permite în continuare (câ