Conform statisticilor recente ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în prezent, peste 80% din populaţia planetei suferă de diverse afecţiuni determinate de paraziţi, bacterii, viruşi şi fungi.
Asta înseamnă că aproape fiecare dintre noi poate fi purtătorul unui parazit care îi otrăveşte organismul, provocându-i, prin scăderea imunităţii, diferite boli dermatologice, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal, urinar sau ale sistemului nervos. Pe lângă manifestările tipice care semnalează prezenţa în organism a acestor intruşi nocivi (stare generală de rău, pierdere în greutate, greaţă, diaree, permanentă senzaţie de foame), pot apărea şi simptome mai grave care, la prima vedere, nu par a avea legătură cu paraziţii (ameţeli, insomnii, dureri de cap, iritabilitate şi uneori chiar tulburări mentale). Pare de necrezut, dar toxinele eliminate de viermi pot duce la perturbarea sistemului imunitar, la boli metabolice şi chiar cronice.
În urma datelor experimentale, specialiştii în boli interne au concluzionat că cele mai eficiente metode de combaterea şi eliminarea paraziţilor sunt cele populare. Savanţii ruşi de la Institutul Naţional de Cercetări Medicale din Moscova susţin că există trei substanţe naturale simple, cu ajutorul cărora organismul poate fi curăţat de paraziţi, bacterii şi viruşi: pelinul, cuişoarele şi coaja verde a nucilor.
Remedii generale contra paraziţilor intestinali
Tinctură din coji de nuci verzi
Pentru preparare, aveţi nevoie de 15 nuci verzi. Peste cojile tăiate mărunt, se toarnă o jumătate de litru de alcool şi se lasă la macerat timp de 30 de zile, într-un loc întunecos.
Schema de tratament. În prima zi se administrează o singură picătură de tinctură, amestecată într-o jumătate de cană de apă (100 ml). Se bea pe îndelete, cu înghiţituri mici, dimineaţa, pe stomacul gol. Doza se dub