Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătirea elevilor pentru bacalaureat, subiect de discuţie în cadrul unui cerc socio-uman al dascălilor brăileni

Publicat in Adevarul, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Zilele trecute, profesorii de socio-umane de la liceele din municipiul şi judeţul Brăila şi-au dat întâlnire la Liceul Sanitar „Ana Aslan" în cadrul cercului pedagogic semestrial.

În deschiderea activităţii, prof. Vlad Alina, inspector de specialitate, a făcut câteva comentarii cu privire la concursurile ce vor avea loc în cadrul disciplinelor socio-umane, respectiv filozofie, logică argumentare şi comunicare, economie, educaţie antreprenorială şi cultură civică.

În continuare,prof. Marian Popa,de la liceul-gazdă, a făcut recenzia lucrării „O contraistorie a filosofiei"aparţinând filosofului şi eseistului francez Michel Onfray.

Dezbaterile care au urmat pe marginea cărţii s-au axat pe perspectiva desacralizantă a idealismului platonician sub semnul căruia s-a dezvoltat întreaga filozofie europeană.

Următorul subiect a avut ca temă "Integrarea disciplinelor cu caracter economic într-un sistem unitar de pregătire al elevilor în vederea susţinerii examenului de bacalaureat"şi a fost prezentat de prof. Viorica Bunea de la LPS Brăila. Au fost puse în discuţie dificultăţile întâlnite de profesorii de socio-umane în predarea disciplinei Economie fiind scos în evidenţă aspectul neeconomic" al volumului mare de cunoştinţe pe care trebuie să şi-l însuşească un elev, fapt cronofag , ce nu permite practicarea metodelor moderne, interactive, de predare.

S-a pus accentul apoi pe transdisciplinaritate, pe legătura dintre Economie şi Educaţie antreprenorială, în vederea integrării cu succes a elevilor la finalul ciclului de învăţământ, în aspectele concrete ale societăţii româneşti de astăzi, într-un mediu de afaceri concurenţial.

După dezbateri, a urmat discursul prof. Manuela Buzoianu de la Colegiul Economic „Ion Ghica" care a prezentat referatul intitulat "Creşterea interesului pentru şcoală prin activităţi OUT DOOR"-rod al colaborării din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 43 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 36 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 50 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum 59 minute
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°