V-ați privit vreodată fața nu în oglindă, ci într-un afiș electoral? Vă spun eu că nu este cea mai plăcută priveliște. În oglindă te mai strâmbi, ridici o spânceană, scoți limba, te privești din profil, îți mijești ochii și tot găsești până la urmă o poziție care să te mulțumească cu tine însuți. Într-un afiș sau pe un banner, din contră, ai timp suficient să-ți vezi imperfecțiunile: ba ți se văd ridurile, ba nasul e strâmb și, colac peste pupăză, ai gușă. Mă pun și eu în pielea electoratului: uite ciocoiu’ ce gușă are, nu se mai satură de furat! De când mă privesc în afișe, m-am trezit cu un tic: îmi pipăi gușa mai des ca niciodată, cu toate că în oglindă nu s-ar vedea atât de mare, dar fotograful care m-a costat o groază de bani a reușit să o pună în evidență. Profesionist.
Dacă privești semeț, o să ți se spună că ești îngâmfat, dacă ai o privire blajină, te acuză că ai mutră de cerșetor, dacă privești candid înseamnă că ești tont. Deseară o să merg la o confruntare televizată. Mai bine mă trimiteau la radio, că acolo citești o poezie de pe foaie și oricum nu te ascultă nimeni. Până și operatorul care înregistrează ațipește. La TV cum o dau, nu nimeresc cu staff-ul de campanie. Dacă am bun-simț, o să-mi spună că sunt moale și că n-am sânge în instalație. Dacă sar cu gura, o să mă facă cei care privesc, nesimțit.
Mi-a trebuit politică! Ai o meserie cinstită, ai răzbătut în viață cu efort, ai un nume și o reputație la care ții, nu din orgoliu, dar prea ai muncit pentru ea. Ești un doctor la care pacienții vin ca la un sfânt sau profesor cu doctorat pe bune, ești antreprenor de succes fără să faci afaceri cu statul, ești un bun programator pe care se bate Google cu Microsoft-ul sau ai ajuns pe o poziție înaltă într-o multinațională, ești cineva dintr-o listă care nu ține cont de profesie, de diplome, ci doar de ceea ce ai reușit prin forțe proprii. De c
