- 7 remedii rapide pentru prevenire şi tratare -
Cu răcelile nu-i de glumit! În fiecare an, sute de mii de oameni din întreaga lume mor din cauza unor infecţii cu viruşi gripali banali. Şi nu doar viruşii sunt problema, ci imunitatea noastră greu încercată şi ignorată, atât de noi, "victimele” răcelilor sezoniere, cât şi de autorităţile din domeniul medical. Ce putem face pentru întărirea capacităţii noastre în faţa gripei, veţi afla din sfaturile pe care vi le oferim
Din impresionanta multitudine de remedii naturale (personal, cunosc mai bine de o sută) cu efect antigripal demonstrat ştiinţific, am ales doar şapte, dar sigure, verificate în practica medicală de zi cu zi. Unele dintre ele atacă pur şi simplu viruşii, stimulează celulele sistemului imunitar să pună la respect infecţia, iar altele se concentrează pe atenuarea unor simptome ale infecţiei gripale, cum ar fi durerile de cap sau de muşchi, febra, vertijul etc. Toate remediile pe care le vom enumera au însă câteva lucruri în comun, pe lângă eficienţa lor demonstrată, şi anume: sunt uşor şi rapid de administrat, le găsim cu uşurinţă prin plafaruri sau chiar în propria noastră cămară şi, nu în ultimul rând, sunt foarte rapide ca acţiune.
Seleniul organic
Mai multe cercetări arată că seleniul organic este printre cele mai eficiente suplimente nutritive pentru stimularea imunităţii. Dacă suntem foarte sensibili la răceli şi gripe, dacă avem infecţii recidivante sau deja suferim de gripă, este bine să consumăm 300-400 de micrograme de seleniu zilnic. În asociere cu vitamina E mai ales, pe care o găsim în cătină, în uleiul virgin de măsline sau în nuci, seleniul organic activează şi stimulează producţia de celule ale sistemului imunitar. Mai mult, stimulează producţia de anticorpi specifici, care ne ajută să luptăm cu virozele gripale. Atunci când vrem