Când spui Brazilia, gândul ţi se îndreaptă aproape automat către Rio. Acel Rio de Janeiro pe care toţi l-am văzut în filme şi la care am privit cu jind crezând că soarele, plaja, tinerii care bat mingea pe Copacabana şi fetele cu bikini coloraţi sunt parte a unei lumi către care Dumnezeu a zâmbit larg. Povestea imaginilor TV e însă doar jumătatea plină a paharului. Jumătatea goală înseamnă sărăcie, mizerie, crime, droguri şi corupţie.
Brazilia, a doua ţară din lume la capitolul rată a criminalităţii, după Africa de Sud, dar asta nu o împiedică să-şi ridice economia mai rapid decât toate statele din Europa. Iar banii care trag în sus o ţară cât un continent se fac la Sao Paulo. Acolo se produc, la Rio se cheltuie.
Intrarea în Ţara Cafelei se face uşor. Viza se pune pe aeroport şi nu trebuie să dai multe explicaţii, de genul ce faci, unde mergi, de ce, cu cine etc. Avertizat de pe forumuri, din aeroportul Gualhoros, unde am ajuns după 12 ore de zbor de la Amsterdam, am luat un taxi oficial către Sao Paulo.
Gestul a costat scump, 100 de reali brazilieni, cam 50 dolari americani. Se putea mult mai ieftin dacă apelam la un particular, să-i zic aşa, dar n-aveam nicio garanţie că aş fi ajuns la destinaţie. Se spune că din aeroport sunt vânaţi turiştii care apoi devin victimele jafurilor.
Tâlharii au iscoade la sosiri, care ochesc turiştii exuberanţi şi trimit informaţia mai departe, către bandele de la ieşire. Aşa că, pentru a nu avea emoţii chiar din primele ore, am luat un taxi autorizat, care – surpriză –! a fost chiar Logan.
Taxiul oficial, variantă mai scumpă dar sigură Procedeul e simplu. Te duci la un ghişeu, spui zona în care trebuie să ajungi, plăteşti şi cu bonul te aşezi la o coadă. Când îţi vine rândul, te sui, dai bonul şi te laşi pe mâinile şoferului. Care şofer, exceptând puţinele cazuri fericite, nu ştie nicio limbă în a
