Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţia de Monitorizare a Presei: Cenzură la cel mai înalt nivel, de Ziua Națională

Publicat in Ziua de Vest, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Agenţia de Monitorizare a Presei ActiveWatch i-a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui României, Traian Băsescprin care condamnă public evacuarea senatorului Ioan Ghişe, de către Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), de la recepţia organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale.

Senatorul Ioan Ghişe a fost dat afară de la eveniment pentru că a încercat să-şi scoată cămaşa şi cravata şi să rămână într-un tricou pe care era inscripţionat un mesaj critic, de protest la adresa preşedintelui („Poporul a decis, Băsescu e demis!”). „În timpul recepţiei, a încercat să îşi smulgă hainele de pe el şi să creeze deranj prin modul în care era îmbrăcat şi prin scandări. Serviciile de ordine au considerat de cuviinţă să fie îndepărtat. Administraţia Prezidenţială consideră că românii nu au nevoie de dezbinare, putem să ne exprimăm civilizat opiniile, nu creând incidente”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, pentru Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei a declarat pentru FreeEx că forţele de ordine au obligaţia să prevină incidente, nu doar să intervină după producerea acestora. „Ce pot să vă asigur este că forţele de ordine au decis să înceteze gestul înainte să escaladeze. Imaginaţi-vă cum ar fi fost ca domnul Ghişe să se dezbrace şi de pantaloni de faţă cu soţii de ambasador, cu înalţi prelaţi ai diferitelor culte şi cu ceilalţi oficiali prezenţi. La asemenea evenimente se cuvine o conduită”, a mai spus Bogdan Oprea.

Agenţia de Monitorizare a Presei ActiveWatch solicită Administraţiei Prezidenţiale să facă public protocolul/regulamentul în baza căruia a fost evacuat senatorul Ioan Ghişe.

Constituţia României consfinţeşte dreptul cetăţenilor de a protesta paşnic, neîngrădiţi. Potrivit articolului 30 din Legea fundamentală, „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libert

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 13 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 9 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°