Am avut ocazia, la Gaudeamus, să stau de vorbă cu tînărul jurnalist Hugo Pradelle, de la prestigioasa revistă La Quinzaine littéraire, fondată în 1966 de Maurice Nadeau (care crease iniţial, în 1953, o altă revistă importantă, Les Lettres nouvelles) şi a cărui personalitate (şi longevitate) continuă să marcheze, după o jumătate de secol, profilul revistei în care au semnat, încă de la început, nume celebre, precum Roland Barthes sau Jacques Derrida. La Quinzaine littéraire e o revistă complet independentă de lumea editorială, care apare în 10.000 de exemplare pe număr, care trăieşte din abonamente şi nu-şi plăteşte redactorii şi colaboratorii. Aş vrea mai întîi să ne vorbeşti despre formaţia ta universitară şi despre cum ai ajuns să colaborezi la Quinzaine littéraire. Am făcut studii de literatură comparată la Universitatea Paris VIII, o universitate alternativă, mulţi ani la rînd foarte marcată din punct de vedere politic; am ajuns acolo în vremea licenţei şi am început să pregătesc o lucrare de literatură comparată, sub îndrumarea lui Tiphaine Samoyault, un nume important în peisajul intelectual francez actual (a tradus, cu echipa ei, Ulise de Joyce), e specialistă în problemele legate de traducere, în particular. Am făcut, sub îndrumarea ei, unemaîtrise şi un DEA. Pe ce temă? În jurul unor texte centrate pe imaginea sanatoriului. Un corpus de texte: Paul Gadenne, care nu e cunoscut în România, un scriitor din anii ’30-’40, mort în anii ’50, apoi Bruno Schultz, Blecher; şi alături de aceştia am lucrat mult pe texte de Thomas Mann, Thomas Bernhard. Ulterior, am început să mă interesez în mod special de Blecher şi de chestiunile legate de „irealitate“. Am strîns firele teoretice plecînd de la noţiunea de „irealitate“ de la Blecher şi am reconstruit corpusul de texte: Pessoa, Artaud, dar păstrînd o parte din textele de la început, texte din Kafka sau Bruno Schu