Nostalgici dupa vremurile cand ajungeam seara acasa fara sa ne intrebam daca a doua zi mai avem loc de munca, convinsi de ceva vreme ca tara merge intr-o directie gresita, dar fara nicio idee despre directia buna decat ca ne dorim politicieni cu obraz, ne pregatim sa intampinam cu fanfara noul guvern.
Stim ca nu va fi al nostru, cum de altfel nici tara nu mai e acasa, pentru ca ne-au plecat copiii aiurea, dar am invatat ca totul este o conventie. Mergem la vot, pleaca ai nostri - vin ai nostri, dupa vreo sase luni mostenirea ne paleste pe toti - ce pandemie de nesimtire! - si incet, dar sigur, dar cu costul imbatranirii inainte de vreme, ne dam seama ca de noi depinde totul. E mai greu si dureaza mai mult daca politicienii sunt nesimtiti, e mai usor si incredibil de departe daca sunt iubitori de neam.
Ne pregatim sa marcam al 23-lea an de libertate, si in mod incredibil, desi nu partidul unic ne este cea mai draga amintire, il dorim sub o forma evoluata: despartit de doctrine, dar unit prin dorinta de-a ne da sentimentul ca existam.
Cateva zile si incepe din nou lupta, dupa ce de-abia se va fi incheiat. Majoritatea care isi va cere, legitim, premierul, il va capata doar cu pretul unui compromis. Daca nu-l va primi de la Traian Basescu, il va avea de la presedintele interimar. Si din nou, Romania va fi privita ca ultima leprozerie, desi oamenii ei, platitorii de impozite, nu vor avea nicio vina.
Daca am strigat din toti plamanii ca regulile nu se schimba in timpul jocului, iar 7,4 milioane de romani nu au fost suficienti ca sa-l demita pe Traian Basescu, deoarece democratia inseamna respectul fata de lege, indiferent cat de nedreapta ar parea, urmarea trebuie sa fie la fel de fireasca. Glasul romanilor trebuie respectat. Iar daca cei mai multi vor opta pentru USL stiind ca asta inseamna reinstalarea lui Victor Ponta in f
