Câteva sute de sibieni au participat, joi seara, la o procesiune cu moaștele Sfântului Andrei Șaguna, organizată de Garnizoana Sibiu şi Mitropolia Ardealului.
Prăznuirea a început cu slujba Privegherii dinainte praznicului, ce a fost oficiată la Catedrală de PS Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi de PS Ioan, Episcopul-vicar al Mitropoliei de Varna, Bulgaria, alături de ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului și zeci de preoţi.
A urmat o procesiune prin centrul istoric al Sibiului, cu moaştele Sfântului Andrei Șaguna, purtate de preoţi, alături de Detașamentul de onoare al Garnizoanei Sibiu, în timp ce corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a intonat colinde.
“Pentru a doua oară îl serbăm pe Sfântul Andrei Șaguna împreună cu apostolul neamului Sfântul Andrei, care a fost prezent la proclamarea canonizării Sfântului Andrei Șaguna prin moaștele sale, încununcând festivitatea noastră de acum un an. Am ieșit din sfântul lăcaș unde am săvârșit Slujba Privegherii pentru a o continua prin această procesiune, care nu e doar purtarea moaștelor, ci manifestarea bucuriei bisericii. Andrei Șaguna este ocrotitorul nostru și bucuria noastră o transmitem urbei“, a declarat ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
La finalul procesiunii, pe treptele Catedralei din Sibiu, acesta a citit rugăciunea de la Acatistul Sfântului Andrei Şaguna şi i-a binecuvântat pe credincioşi, slujba continuând apoi în catedrală.
Câteva sute de sibieni au participat, joi seara, la o procesiune cu moaștele Sfântului Andrei Șaguna, organizată de Garnizoana Sibiu şi Mitropolia Ardealului.
Prăznuirea a început cu slujba Privegherii dinainte praznicului, ce a fost oficiată la Catedrală de PS Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi de PS Ioa