Entuziasmul unora dintre localnici a degenerat într-o răscoală care nu a mai putut fi controlată de autorităţi.

Imediat după constituirea, la Budapesta, a Consiliului Naţional Român Central, în sala „Astra" din Sibiu a avut loc adunarea românilor din acest oraş. A prezidat o somitate a oraşului: Andrei Bârseanu, adunarea luând în discuţie Declaraţia de autodeterminare din 12 octombrie 1918 adoptată la Oradea, care a precedat unirea Transilvaniei cu România. Apoi, într-un entuzism general, s-a format Comitetul de acţiune în care au fost aleşi cei mai prestigioşi oameni din Sibiu, precum dr. Nicolae Bălan, dr. Silviu Dragomir, dr. Lucian Borcea, Ion Lăpedatu etc. A fost invitat la dezbateri şi căpitanul Vasile Barbu, profesor la şcoala de cadeţi din Sibiu, adunarea adoptând un Manifest către populaţie, în care se spunea, printre altele că "naţiunea română, conştientă de drepturile şi dorinţele sale, se simte îndreptăţită a grăi ea, prin sine însăşi, fără de nici o mijlocire, către naţiunile libere ale lumii(...). Interesele naţiunii române le poate reprezenta numai adunarea naţională ori oameni anume aleşi de aceasta".

În acest timp, în satele sibiene s-a declanşat revoluţia la care au luat parte soldaţi întorşi de pe front, muncitori, meseriaşi, comercianţi şi intelectualii ce s-au considerat asupriţi de autorităţile austro-ungare, astfel că la Guşu, Cacova, Măndra, Cut etc., răsculaţii au intrat în casele, pivniţele, magaziile unora consideraţi a fi adversari ai Unirii şi au devastat totul, luând, uneori şi mobila acestora, cum s-a întâmplat la Draşov, la locuinţa contelui Arpad Teleki, din care n-au rămas decât zidurile şi acoperişul.

Toate acestea au determinat reprezentanţii populaţiei româneşti, săseşti şi maghiare din Sibiu să se întâlnească la primărie, unde au adoptat în consens deplin un Apel, îndemnând populaţia la calm, la linişte şi r