BMW-ul înmatriculat la Craiova a încercat să depăşească un Opel BMW-ul care mergea pe strada Revoluţiei din cartierul Sud a încercat să depăşească o altă maşină. Aceasta a “agăţat” o Dacia, apoi a avariat încă alte cinci autovehicule
O tamponare în care au fost implicate nu mai puţin de şapte autoturisme a avut loc în cartierul Sud, ieri, în jurul pranzului. Poliţia a fost anunţată de eveniment cu puţin timp înainte de orele 12, prin 112. Accidentul a avut loc după ce un şofer a dorit să facă o depăşire neregulamentară. Şoferul BMW a reuşit performanţa negativă de a lovi şase maşini, dintre care cinci parcate, una fiind chiar pe cea pe care încerca să o depăşească. Incidentul a avut loc pe strada Revoluţiei. Poliţiştii au stabilit că Sorin Oprea, 20 ani, din municipiu, aflat la volanul unui BMW 730, un bolid de 3000 de centimetri cubi şi sute de cai putere, s-a angajat în depăşirea unui Opel Corsa şi a acroşat o Dacia 1310 parcată pe partea stangă a drumului. Următoarea maşină lovită a fost un BMW X 3, care, aşa cum spun martorii, a fost efectiv aruncat în aer şi mutat la aproape 180 de grade. După impact, maşina care a provocat tamponarea a ricoşat în Opelul pe care încerca să-l depăşească, avariindu-l pe partea stangă. Alte trei maşini parcate paralel cu Dacia şi X3, respectiv un VW Passat, un Mercedes C240 şi un Matiz au fost avariate de maşina care a încercat să depăşească. “Accidentul a avut loc pe fondul unei depăşiri neregulamentare efectuate de şoferul unui autoturism BMW. Acesta a rămas fără permis de conducere”, ne-a spus inspectorul Săndel Stoica, de la Biroul Poliţiei Rutiere Vrancea.
Martorii susţin că la volan ar fi fost altcineva
FOTO: Cinci maşini au fost avariate de şoferul maşinii care a pretins că circula cu 40 km/h
Cei care au fost de faţă la tamponare spun că BMW-ul serie 7 avea o viteză considerabilă, chiar