Am o colecţie de agrafe pentru hârtie: mari, mici, uriaşe, divers colorate, diferite texturi etc. Am început-o prin şcoala generală, pentru că aveam acces la o grămadă de gadgeturi (pe vremea aia aşa mi se păreau) birotice la mama, la serviciu.

Îmi era drag să iau câte o agrafă mai deosebită de pe unde vedeam ceva interesant şi astfel am ajuns să am aproape o sută.

Zilele trecute am găsit poza de mai sus şi mi s-a părut o soluţie genială pentru a împleti cele două pasiuni: semne pentru iubitele mele cărţi, realizate din preţioasele mele agrafe… În plus, uşor de realizat, în doar câteva secunde. O, ce poate fi mai frumos? Îmi voi face câteva, aşa… pentru sufletul meu, mi-am promis.

Şi uite cum am ajuns să mă întreb unde sunt agrafele mele. Nicio idee. Încerc să îmi amintesc când am umblat ultima dată cu ele. Nimic. Poate îmi aduc aminte când am adăugat pe ultima în colecţie. Greu de tot… Şi, deodată, mă trăzneşte tristul răspuns în moalele capului: înainte de Rareş.

Clar, nu am mai umblat la agrafe de când a venit el, că sigur mi-aş fi amintit cum şi-a băgat teroristul mânuţele cercetătoare în preţioasele mele. Şi nu îmi amintesc nici asta, deci nu a umblat el, nu am umblat nici eu. De 5 ani (aşa de muuuulţi?) nu am mai pus mâna pe agrafe, nu am mai adăugat vreuna la colecţie, nu le-am mai privit măcar. De fapt, probabil că nici nu m-am mai gândit de prea multe ori la ele.

Dar ştiu foarte clar că am reorganizat de multe ori colecţiile lui: pe cea de castane, pe cea de ghinde, pe cea de scoici , pe cea de şuruburi şi pe cea de dinozauri. Totuşi, îmi sunt foarte vii în minte agrafele mele şi sunt sigură că, dacă mă întreba cineva ieri dacă am vreo colecţie, răspundeam pe nerăsuflate: da, am una, agrafe de hârtie.

Voi ce colecţionaţi? Şi cum reuşiţi să vă ţineţi colecţiile departe de mânuţele curioase? Dacă aveţi o soluţie salvatoar