Avorbi despre sine implică şi referiri la cărţile altor autori. „Pot povesti – mărturiseş te Fernando Savater în autobiografia sa – ceea ce este esenţial în întreaga mea viaţă fără să fac nici o referinţă la ceea ce am scris; dar mi-ar fi imposibil, în schimb, fără să vorbesc despre ceea ce am citit”.

O autobiografie, afirma Philippe Lejeune, pune în joc probleme privind memoria, construcţia personalităţii, autoanaliza. Fiind deopotrivă o rememorare şi o reflecţie asupra propriei vieţi, autobiografia include alături de experienţele reale ale existenţei personale şi pe cele dobândite din universul ficţional al operei literare. „Lectura – scria romancierul şi eseistul Ricardo Piglia – este arta de a construi o memorie personală pornind de la experienţe şi amintiri străine. Scenele din cărţile citite revin ca amintiri private”. Borges le denumea „amintiri false”, „experienţă artificială”, „memorie străină” şi lua în considerare posibilitatea de „a-ţi aminti cu memoria altcuiva” ca efect al „experienţei literare”. Autobiografiile dau seama de modul în care această experienţă se constituie şi cum reflectă ea personalitatea autorului. Încercând un posibil răspuns la întrebările de la începutul acestor însemnări, m-aş referi la doi scriitori: spaniolul Fernando Savater şi columbianul Gabriel García Márquez, care acordă în autobiografiile lor un spaţiu considerabil lecturilor.

În Mira por dónde. Autobiografía razonada (Ia te uită! Autobiografie raţionată) – publicată de Fernando Savater1 în 1994, la editura madrilenă Taurus, trei capitole (Los maestros iniciáticos, El milagro de Harry Potter, Los grandes de cerca) dau seamă de lecturile sale. A admira este în opinia sa „cea mai frumoasă dispoziţie pe care o suscită arta…”. Savater scrie: „Cred că admirăm cu ceea ce este admirabil în noi înşine… Bineînţeles că virtutea de a admira nu este numai estetică, c