Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii cer noi politici pentru piaţa muncii

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 30 noiembrie 2012 ·

În contextul extinderii actualei crize economice, masteranzii de la Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova, specializarea Dezvoltare Comunitară şi Integrare Europeană, au organizat, ieri, prima dezbatere publică pentru crearea unor noi politici de integrare pe piaţa muncii din România sau din Europa. La discuţii au fost invitaţi şi reprezentanţi ai vieţii politice locale şi chiar parlamentari, iar temele atinse au vizat dinamica populaţiei, şomajul şi consecinţele pe termen lung, facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă, atenuarea discrepanţelor dintre cererea şi oferta de angajare. De asemenea, s-a vorbit şi despre conceputul de îmbătrânire activă - Long Life Learning, stimularea spiritului antreprenorial şi crearea de noi locuri de muncă, stimularea angajatorilor. În acest fel, s-a încercat identificarea principalelor probleme de pe piaţa muncii şi propunerea de noi soluţii care să fie trecute în calendarul Ministerului Muncii în 2013. „Metoda este foarte utilizată în Statele Unite ale Americii în scopul elaborării politicilor publice pe linie ascendentă de la nivelul grupei comunitare, la nivel parlamentar. Universitatea din Craiova aplică pentru prima dată acest model, prin care tinerii sunt puşi faţă în faţă cu reprezentanţi ai vieţii politice“, a precizat lect. univ. dr. Andreea Mihaela Niţă, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale.

Fondurile europene, inaccesibile

Prima problemă atinsă de tineri a fost cea a accesării fondurilor europene. Mulţi absolvenţi de facultate sau master văd în banii europeni un sprijin important pentru dezvoltarea economiei, dar spun că nu ştiu să întocmească documentaţia necesară pentru a putea deveni beneficiari.

„Trebuie pus accent, în primul rând, pe educarea tinerilor, să fie inovativi şi să ştie cum să acceseze fondurile europene. Şcoala trebuie să se implice în ac

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 6 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum 54 minute
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°
Feedback
Feedback