Ziua Nationala ar trebui sa fie acel moment solemn, cand ne manifestam respectul fata de trecutul natiunii, de prezentul ei, dar si speranta noastra pentru un viitor mai bun.

Daca nu stim sa ne comportam ca atare, mai bine sa nu sarbatorim, sa stam acasa si sa dormim, decat sa ne batem joc de sarbatoare.

Din timpuri vechi, acelea pe care si le amintesc septuagenarii, octogenarii si poate chiar putinii centenari aflati inca in viata, ziua nationala a avut totdeauna doua momente de referinta: parada militara si receptia de la Palat, in prezenta ambasadorilor acreditati.

Exceptand perioada comunista, rivalitati politice au existat totdeauna, lupta pentru putere n-a lipsit nici ea, dar de Ziua Nationala rivalii se salutau institutional si nu cred sa fi existat un caz, cand sa fi refuzat cineva protocolara cupa de sampanie, la care era invitat solemn de catre seful statului.

In anii grei cand soldatii isi varsau sangele pe front, cei doi neimpacati din fruntea tarii - Regele si Maresalul - desi nu se suportau reciproc, stiau totusi sa se respecte, din consideratie pentru tara. Erau prezenti impreuna, pentru ca natiunea sa aiba incredere in ei si sa nu simta semne de conflict.

Chiar si in ultimii ani de domnie ai Regelui Carol al II-lea, cand ajunsese neagreat de intreaga clasa politica, oficialii erau toti pezenti de Ziua Nationala, iar arhivele de filme cu jurnalele de actualitati din acea vreme pastreaza inca si astazi pe pelicula marturia acelor momente solemne.

In lumea noastra non-conformista, cand ucrainencele isi exprima protestul expunandu-se mai dezbracate decat Eva in piata piublica, non-conformistul Ghise a incercat o mascarada cam de aceeasi calitate, dar mai retinuta, fara sa-i pese ca asa ceva este o ofensa adusa Zilei Nationale.

Doleantele pe care Ghise si le scrisese pe tri