Cuvântarea lui Vasile Goldiş momentul zero al naşterii României mari a fost momentul esenţial al Programului Marii Adunări Naţionale Constituante a românilor din Transilvania şi Ungaria, ţinută în ziua de duminică, 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia. Prezentarea acestuia, adresată Marii Adunări Naţionale, începea cu o incursiune în istorie, luând în calcul rezistenţa neamului românesc de a îndura soarta aspră a „loviturilor duşmane în statornică răbdare“. Goldiş urmărea devenirea românească de la aşezarea coloniştilor romani în Dacia. Mai târziu urmează alţi asupritori şi aceeaşi statornicie şi aşteptare a românilor, întreruptă de „braţul puternic al geniului scânteelor al Viteazului Mihai“. Realizarea sa este vremelnică: „această unire o clipă dispăru ca fulgerarea unei scântei electrice şi trupul neamului nostru se frânse iar în bucăţi“. Românii, adevăraţii proprietari legitimi ai pământului, au continuat să fie socotiţi străini şi sclavi pe pământul lor strămoşesc. Vasile Goldiş insista asupra ultimei jumătăţi de secol, care, pentru românii din Transilvania, a adus şi mai grele opresiuni sub regimul dualist, cu toate că ei au continuat să îşi facă „datoria de cetăţeni ai Ungariei şi supuşi ai dinastiei de Habsburg-Lotharingia“. A urmat însă Primul Război Mondial şi eliberarea naţională a naţiunilor. „Naţiunile trebuiesc liberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunei române de a fi liberă îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea – aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: - unirea ei cu Ţara Românească [...] Să jurăm credinţă de aci înainte numai naţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă tare civilizaţiunei umane. Câtă vreme vom păstra aceste credinţe, neamul no