Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astra Giurgiu completează tabloul semifinalelor din Cupa României, după 3-2 cu Rapid

Publicat in Antena 3, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Astra Giurgiu a confirmat joi seară în Giuleşti că locul 2 pe care îl ocupă în Liga I nu este întâmplător.

Echipa antrenată de Valentin Sinescu a câştigat cu 3-2, după prelungiri, în faţa Rapidului şi s-a calificat astfel în semifinalele Cupei României, fază a competiţiei în care va întâlni pe CFR Cluj.

Oaspeţii au avut nevoie de doar patru minute pentru a deschide scorul, Budescu învingându-l pe portarul rapidist Albuţ cu un şut din marginea careului.

Astra şi-a dublat avantajul în minutul 49, prin Fatai, care a înscris uşor din 6 metri, şi se părea că soarta meciului şi a calificării este decisă.

Dar giuleştenii au avut o răbufnire de orgoliu, iar Oros a redus din diferenţă (65), printr-o lovitură de cap din interiorul careului, pentru ca Bărboianu să marcheze în proprie poartă (74), astfel că partida a intrat în prelungiri.

Giurgiuvenii au înscris golul decisiv în minutul 111, prin Mureşam, lăsat liber în careul rapidiştilor, astfel că Astra merge mai departe şi se alătură celor de la Petrolul, Oţelul şi CFR Cluj în penultimul act al competiţiei.

Semifinalele se vor desfăşura în sistem tur-retur, prima manşă fiind programată pe 12 decembrie 2012, iar cea de-a doua pe 17 aprilie 2013.

Astra Giurgiu a confirmat joi seară în Giuleşti că locul 2 pe care îl ocupă în Liga I nu este întâmplător.

Echipa antrenată de Valentin Sinescu a câştigat cu 3-2, după prelungiri, în faţa Rapidului şi s-a calificat astfel în semifinalele Cupei României, fază a competiţiei în care va întâlni pe CFR Cluj.

Oaspeţii au avut nevoie de doar patru minute pentru a deschide scorul, Budescu învingându-l pe portarul rapidist Albuţ cu un şut din marginea careului.

Astra şi-a dublat avantajul în minutul 49, prin Fatai, care a înscris uşor din 6 metri, şi se părea că soarta meciului şi a c

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie pentru Croația: Creșterea nivelului Dunării ar putea duce la restricții de circulație

Ziare.com acum 49 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Naţional, este aşteptată creşterea nivelu

După ciclonul Boris, România va fi lovită de furtuna Ashley. Temperaturile vor scădea drastic. Avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
După ciclonul Boris, fenomenele meteo extreme continuă. Astfel, duminică, 29 septembrie, meteorologii se așteaptă ca furtuna „ Ashley” să traverseze Europa și să ajungă în România. . Sunt aşteptate rafale puternice de vânt de peste 100 - 120 km/h, d

Actorul Liviu Crăciun a murit

HotNews acum 57 minute
Actorul Liviu Crăciun a murit, marți, la 89 de ani, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București printr-o postare pe Facebook. Actorul român a adunat roluri memorabile în palmaresul său, printre care amintim cele din piesele de teatru „

UPDATE - Vâlcea: Incendiu la atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti / Arde acoperişul / Nu se impune evacuarea unităţii şcolare

News.ro acum 56 minute
Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins atelierul Liceului ”Preda Buzescu” din localitatea Berbeşti, judeţul Vâlcea. UPDATE: ”Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii militari au constatat că arderea se manifestă la a

Hidroelectrica şi compania PayU au semnat contractul de 3,4 milioane lei pentru servicii de plată cu carduri bancare prin aplicaţia iHidro şi site-ul oficial

News.ro acum o ora
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, anunţă că a semnat cu compania PayU contractul pentru furnizarea de servicii de plată cu cardul pentru clienţii finali. Contractul are o valoare de 3,46 milioane lei şi include servicii de

Zelenski: Suntem mai aproape de pace decât credem

HotNews acum 43 minute
Ucraina se află „aproape de sfârşitul războiului”, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului american ABC News, relatează France24, conform News.ro. „Cred că suntem mai aproape de pace decât credem”, a de

Aeroportul Băneasa se închide pentru trei săptămâni. Lucrări de modernizare de peste 2 milioane de euro

Ziare.com acum 4 ore
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat începerea lucrărilor de intervenție și întreținere la pista Aeroportului din Băneasa. Aeroportul va fi închis trei săptămâni pentru lucrări la pistă, care depășesc 2,12 milioane euro și reali

Preşedintele Erdogan cere SUA să elimine sancţiunile care împiedică achiziţiile de armament ale Turciei

Adevarul acum 33 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut eliminarea sancţiunilor impuse de SUA care împiedică unele achiziţii de armament ale ţării sale, şi a altor măsuri „unilaterale” care reduc capacitatea celor doi aliaţi din NATO de a-şi atinge obiective

Vreme neobișnuită în luna octombrie. Prognoza actualizată de meteorologi

HotNews acum 6 ore
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octombrie, au anunţat marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie – 21 octombrie. În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor

Dana Marijuana a ajuns astăzi în fața judecătorilor. Curtea de Apel Constanța va decide dacă o va elibera pe artistă, după ce în august a fost reținută pentru trafic de droguri

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Constanța va decide astăzi dacă o va elibera pe Dana Marijuana, după ce artista a depus contestație. Interpreta a fost prezentată pe 17 septembrie, în fața judecătorilor de la Tribunalul Constanța, care au decis să-i mențină măsura ar

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mar.

18°/26°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/25°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°