O lună în Thailanda, primul lungmetraj al regizorului Paul Negoescu (cunoscut pînă acum pentru o lungă serie de scurtmetraje cu succes prin festivaluri), nu se impune printre vîrfurile Noului Cinema Românesc, cum am sperat, dar este un debut notabil, care menţine ridicată cota cineastului (mai ales că filmul a fost selecţionat şi el de multe festivaluri mari, începînd cu cel de la Veneţia) şi creşte aşteptările de la viitoarele sale producţii. În plus, O lună în Thailanda, filmul cu „cea mai tînără echipă de actori şi producţie din istoria cinematografiei româneşti postcomuniste“ (după cum a fost promovat), propune o listă însemnată de nume noi, interpreţi şi tehnicieni aflaţi şi ei, în general, la primul lungmetraj. La fel ca multe alte producţii autohtone recente, debutul lui Paul Negoescu păstrează unitatea de timp de aproximativ 24 de ore (spaţiul fiind Bucureştiul, cu reperele sale recognoscibile). Scenariul, scris de regizor împreună cu confratele congener Vlad Tran­dafir, plasează întreaga desfăşurare narativă în ultima zi din an şi în noaptea care o leagă de noul an. În acelaşi interval în care pacientul Dante Remus Lăzărescu şi asistenta Mioara Avram erau obligaţi să se mute dintr-un spital într-altul, Radu, protagonistul din O lună în Thailanda, şi prietenii săi trec prin cinci localuri bucureştene, în căutare de noi distracţii şi de noi relaţii (chiar şi cu foşti parteneri). Radu îşi începe ziua de 31 decembrie alături de Adina, de nouă luni iubita sa, cu activităţi intrate în rutină: sexul „de întreţinere“, ieşirea cu cîinele, mersul la cumpărături alături de cel mai bun prieten, Alex etc. Singurul eveniment ieşit din comun este vizita la părinţii şi mătuşa Adinei, cu ocazia aniversării tatălui ei. Dar cum Revelionul este noaptea marilor decizii, după intrarea în noul an, Radu se hotărăşte – influenţat de mai multe întîmplări aparent fără mare însem