Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nelu Iordache este urmărit penal pentru deturnare de fonduri şi spălare de bani

Publicat in Mediafax, vineri 30 noiembrie 2012 · ·

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de omul de afaceri Nelu Iordache, administrator al firmei Romstrade, pentru schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, utilizarea cu rea credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani, anunţă DNA.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Iordache Nelu, administrator al SC ROMSTRADE SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, utilizarea cu rea credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani, toate în formă continuată", se arată într-un comunicat de vineri al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit procurorilor, există date şi indicii temeinice că Iordache, în calitate de administrator al firmei Romstrade, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 25.000.000 de lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac-Arad, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

"Cea mai mare parte a banilor, şi anume 9.580.000 lei din suma destinată pentru construcţia autostrăzii, a fost folosită la efectuarea de plăţi către o companie de transport aerian controlată de învinuit, plăţi făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. O altă parte din bani, şi anume 9.861.000 lei, au fost retraşi în numerar cu scopul declarat al achiziţiei de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare", se precizează în comunicatul DNA.

Restul de bani, susţin procurorii, ar fi fost folosiţi fie la rambursarea de dobânzi şi comisioane restante aferente unui contract de credit, fie ar fi fost cheltuiţi cu titlu de onorariu notar public, taxă de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 2 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°