Sâmburele ascensiunii regelui asfaltului Nelu Iordache (45 ani) trebuie căutat înainte de revoluţie, pe când i se spunea "Nelu" şi uda roşiile în grădina de legume a familiei, din satul Adunaţii Copăceni: "Să ştiţi aşa, a venit o dată o ţigancă, de-asta cu fuste. Ce zici că mi-a spus? «Băiatul ăsta al dumneavoastră, nu ştiu ce mi se-arată mie, că mi se-arată aici o ceva de armată, un om mare, nu ştiu ce». Pe atunci Nelu era parcă prin facultate, dar să ştii că asta mi-a spus ţiganca aia: «Fii atentă că băiatul ăsta ajunge cineva mai mare. Nu ştiu ce, dar ajunge», iar eu după cum era şi după ce voinţă avea el ca să-nveţe, mi se părea că s-ar putea să ajungă. Mi-amintesc că noi, fiind familie de legumicultori, mai plecam cu marfă în provincie, cum se făcea atunci. El rămânea acasă şi îi spuneam că trebuie udate neapărat plantele din grădină. Cu o mână ţinea de furtun să ude, cu cealaltă ţinea cartea şi învăţa. O spun şi vecinii, nu numai eu" scotoceşte prin trecut, Gherghina Iordache (70 ani).
Contabila de la primăria comunei, fostă colegă de clasă în liceu cu Nelu Iordache, îşi aminteste la rându-i despre miliardarul care deţine printre altele şi compania aviatică Blue Air, că din adolescenţă avea predispoziţie spre văzduh: "Îi plăcea foarte mult fizica, făcea mai mult avioane. Îi plăcea să inventeze bombe, avea multe idei în cap".
În 1990 a terminat facultatea: "Nelu e inginer de fizică atomică. A terminat şef de promoţie. Cred că i s-a propus să rămână asistent la catedra de la Măgurele, pe specialitatea lui şi auzisem că a avut altă oportunitate să lucreze la Cernavodă. Alţii discutau că ar fi vrut să plece în Canada cu încă un prieten al lui", se mândreşte primarul comunei, Nelu Tache, verişorul său primar.
Început romantic în 1991
La un an după ce a terminat facultatea, Nelu a deschis prima afacere: "Am făcut în comuna Adunaţi prima