Derapajul antidemocratic al României, început în forţă în iulie 2012, pare astăzi încetinit, şi totuşi de neoprit.

Da, Uniunea Europeană, ca şi Statele Unite, au intervenit cu destulă promptitudine în vară şi au împiedicat producerea dezastrului în acel moment. Acest fapt se datorează planului mult prea sigur de sine, prea la vedere al puciştilor. Atunci ei au călcat în câteva zile toate legile ţării, atentând la toate instituţiile ei cele mai importante.

Puciştii au dat înapoi numai la enorma presiune externă, la fel ca şi acum un deceniu şi jumătate. Au reuşit să schimbe, prin inginerii juridice diabolice, cele mai importante persoane din stat, să schimbe statutul celor mai importante instituţii, să aducă totul în favoarea lor, cu o viteză şi o brutalitate care au amintit acţiunile naziste. Nu au reuşit însă să elimine regele de pe tabla de şah, aşa încât nu au putut da mat României. Şahul prelungit continuă însă, regele e încolţit de numeroase piese adverse şi a rămas singur. Tot ce mai poate spera e un şah etern. Crin Antonescu, fiind mai liber decât Ponta, ce are responsabilitatea guvernării, şi pe de altă parte fiind mai aproape de creierul întregii operaţiuni, Dan Voiculescu, a rămas şi azi pe poziţia din iulie. Nu e zi să nu mai facă vreo declaraţie antioccidentală, de o brutalitate şi o vulgaritate ce înspăimântă, căci nu poate veni din partea unui lider din UE, ci dintr-a unui lider care nu mai vrea în UE.

Ponta în schimb şi-a asumat un profil mai discret, încercând evident să se erijeze într-un politician normal, nu într-un revoluţionar, cum o pornise. El pare azi adeptul unor paşi mici către acelaşi scop de a reorienta România către un populism antidemocratic şi anti-occidental.

Pe orice cale am lua-o, a loviturii de stat sau a paşilor mici, tot acolo vom ajunge. Diferenţa e că a doua cale e mult mai perfidă, căci adoarme vigilenţa res