Asta văd eu: cu excepţiile faine care la români niciodată nu se adună în acelaşi partid. Asta deşi pedeliştii recunosc profesionalismul unui Tănăsescu sau Florin Georgescu, deşi pesediştii recunosc verticalitatea Monicăi Macovei sau a lui Cristi Preda. La fel, a Adrianei Săftoiu.

Deci vin candidaţii şi povestesc despre cum se mulează ţara pe ideile lor.

Şi se vede aşa:

Useliştii: simt în nări mirosul victoriei şi poate de-aia nu se mai obosesc să explice proiecte. Vin şi se rezumă la a cita din broşurile partidului, la concurenţă cu atacurile la pedelişti. Ce nu mă miră: sunt pasionali când vorbesc de închiderea spitalelor şi de pacienţii care-şi târâie perfuziile de la un judeţ la altul, dar nu zic nimic că alaltăieri guvernul Ponta a închis două spitale în Mehedinţi şi unul în Botoşani.

Pedeliştii: blocaţi. Sunt în situaţia unui urs mare, dar bolnav. Nu pricep că singura salvare le-ar fi putut fi onestitatea publică: ar fi putut explica băbeşte că tăierile de salarii au fost musai să fie, în condiţiile în care am aruncat banii pe toate aiurelile – de exemplu, Tăriceanu, care a preferat să bage banii din privatizarea unei mari bănci în consum şi pensii, nu în investiţii. Nu ştiu de ce, dar am impresia că oamenii – candidaţii dreptei – vin gata obosiţi la emisiuni şi marea lor încercare e să răspundă reproşurilor, nu să promoveze proiecte.

Udemeriştii: poate cei mai calmi. Se vede unoeri că stau cu frica-n sân a propos de intrarea în Parlament, dar maschează asta prin seriozitatea discursului. Zic: se vede că au un proiect şi-l duc mai departe, iar apropierea de tabăra politică românească le-a pus şi un pic de imaginaţie balcanică în comunicare – ceea ce poate fi ok pentru ei.

Peremiştii: Gheorghe Funar.

Pepedediştii: vasalii domnului Dan încearcă din răsputeri să stea în două luntri: pe de o parte sunt tentaţi de populismul liderul