„Dacă vă interesează,
staţi pe-aproape! Săptămâna viitoare va veni şi desertul: nume, titluri, bazaconii. Doar dacă vulturii nu-mi vor ciuguli ficatul până atunci.”
Aşa încheiam
Co-media de săptămâna trecută. Şi, uite, a venit „săptămâna viitoare”, vulturii nu mi-au ciugulit ficatul, ba, chiar nici n-au cârâit, după jumuleală, deci îmi pot ţine promisiunea: nume, titluri, bazaconii…
Prima bazaconie
se referă la faptul că „Ana-Maria Stănescu (…) este absolventă a Facultăţii de Litere. Are experienţă în media online”. Bazaconia se referă la prezentarea pe care i-o face ziaristei cu experienţă chiar publicaţia la care scrie – ph-online.ro, dar constă în altceva.
Bazaconia constă
în aia că de ce trebuie să faci facultatea de litere, ca să furi cuvinte? Fiindcă Ana-Maria cu asta se ocupă, fură textele altora şi le semnează cu numele ei. Iar reclama cu „experienţă în media online” cred că se referă la prestidigitaţia copy – paste.
De exemplu,
sub titlul propriu şi cam prea pupincurist, după gustul meu: „Bustul lui Nichita Stănescu a fost dezvelit, astăzi, la Ceptura, în prezenţa preşedintelui CJ, Mircea Cosma”, absolventa de litere transcrie cuvânt cu cuvânt un comunicat de presă emis de „Compartimentul Sănătate, Cultură, Învăţământ, Mass-Media, Sport-Tineret, ONG-uri” din cadrul Consiliului Judeţean Prahova.
Băieţii ăştia
sunt nişte tipi de comitet. Mă rog, de compartiment, a nu se confunda cu trenul. Ei sunt vulturii pe care i-am jumulit vinerea trecută, dar văd că, din înaltul cuibului lor de la Casa Albă, nu se observă ce cârtim noi pe-acilea, pe jos. Şi de ce s-ar observa, când ei sunt atât de intangibili, că, vorba aia, nici cu o floare… de stil nu-i poţi altoi? Comunicatele de presă, asta se ştie demult, sunt nişte chestii care se scriu cu degetele de la mână, nu cu limba din gura aia care nu ştie să vorbeş