INIŢIERE Nenumărate legende din toate colţurile lumii ne spun povestea tânărului plecat în căutarea unui bătrân de la care să poată afla secretul învăţăturii

Călătoria e lungă şi plină de primejdii. Dar călătorul nu se dă bătut cu una, cu două. Dorinţa lui de a învăţa e mai puternică decât orice. La capătul călătoriei, tânărul îl întâlneşte pe omul înţelept, care trăieşte uneori în deşert sau într-o peşteră din munte, precum schimnicii de altădată (există şi varianta înţeleptului care trăieşte alături de noi şi care, în trecutul îndepărtat, era sclav sau bufon, dar s-o lăsăm deocamdată deoparte pe aceasta), şi se împărtăşeşte din înţelepciunea lui. Povestea cu pricina poate fi interpretată ca o parabolă a unui anume fel de a concepe învăţătura. Două sunt elementele caracteristice. Unul este că învăţătura se transmite de la un mai-ştiutor la un tânăr-prieten, după cum i-a plăcut lui Mihai Şora să-i numească pe cei doi convorbitori dintr-o carte a sa, aşa zicând, de învăţătură. Se înţelege că acesta trebuie să fie raportul dintre cei doi şi anume unul de autoritate consimţită. Celălalt element este că învăţătorul şi învăţăcelul stau faţă în faţă şi se privesc în ochi în timp ce învăţătorul îi transmite învăţăcelului ştiinţa sa. Altfel cum s-ar explica lungul drum făcut de cel de-al doilea în căutarea celui dintâi?

Înţeleptul Daniil Sihastru

Vreme de milenii, acesta a fost modul în care oamenii au învăţat unii de la alţii. În India, învăţătorul se numea guru. În alte locuri, el a primit un nume. Daniil Sihastru, de exemplu, înţeleptul căruia ar trebui să i se adreseze politicienii, măcar o dată, la începutul carierei, precum a făcut înaintaşul lor Ştefan cel Mare. Îl găsim în tradiţia arabă, sufită, iudaică sau chineză. Învăţătorul este, în definitiv, dascălul, profesorul, Domnul Trandafir din copilăria fiecăruia dintre noi, pe când era