Michel Carassou, specialist în avangarda literară, editor și deținător al drepturilor luiBenjamin Fondane, s-a aflat săptămîna trecută la Gaudeamus, pentru a prezenta noile apariții ale Editurii Non Lieu, printre care volumul Théâtre complet de Fondane. Domnule Michel Carassou ştiu că v-aţi ocupat de domeniul avangardei şi al suprarealismului. De unde vine acest interes şi cum aţi ajuns să-l descoperiţi pe Fondane? Am început să mă interesez de avangardă, de suprarealism şi dada la sfîrşitul anilor ’70, începutul anilor ’80, ocupîndu-mă în special de cîţiva autori suprarealişti, de René Crevel, căruia i-am consacrat o biografie cîţiva ani mai tîrziu, şi de alţi scriitori marginali, precum Georges Ribemont-Dessaignes, de membrii grupului Le Grand Jeu, precum Gilbert-Lecomte, René Daumal, mai mult decît de nucleul dur, Breton, Aragon, Soupault. Am lucrat atunci foarte mult pe revistele literare, pentru că în anii ’20 se întîmplau enorm de multe lucruri în reviste. Şi tocmai cercetînd revistele vremii am dat peste textele lui Fondane, despre care nu ştiam nimic, nu citisem nimic de el şi nici nu auzisem de numele lui. Am dat peste un fragment din Rimbaud le voyou şi peste un poem: era Ulysse. Citind aceste texte, am simţit ceva foarte puternic, apoi am început să caut informaţii despre Fondane. Cum intenţia mea a fost să public Fondane, am încerat să aflu cine deţinea drepturile de autor, cine avea manuscrisele. Cel care m-a ajutat foarte mult în privinţa asta a fost Cioran. Nu mai ştiu acum de unde am aflat, probabil de la Colomba Voronca, văduva lui Ilarie Voronca, care era o persoană foarte prezentă în avangarda pariziană, dar nu mai sînt sigur. Într-adevăr, Cioran a fost persoana potrivită, pentru că m-a pus în legătură cu moştenitorii lui Fondane şi ai lui Şestov. În plus, mi-a vorbit despre experienţa sa personală cu Fondane. Şi aşa aţi ajuns să deţineţi dre