Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a emis un Ordin privind constituirea Comisiei care coordonează controlul şi supravegherea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere. Sursa: REUTERS Comisia este formată dintr-un director al Direcţiei Politici Industriale, având calitatea de preşedinte, un director - Corpul de control al ministrului, cu calitatea de vicepreşedinte, un director general - direcţia generală buget, financiar, contabilitate, cu calitatea de membru, un consilier - Corpul de control al ministrului cu calitatea de membru şi un consilier - Direcţia politici industriale, cu calitatea de secretar, scrie Agerpres.
Atribuţiile Comisiei sunt ţinerea evidenţei lunare a stocurilor minime de siguranţă la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi la operatorii economici desemnaţi prin hotărâre a Guvernului.
De asemenea, aceasta poate propune modul de utilizare a stocurilor minime de siguranţă în cazul apariţiei unei disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu produse petroliere a pieţei interne, controlarea utilizării stocurilor minime de siguranţă în cazul apariţiei unei disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu produse petroliere a pieţei interne, precum şi un grafic de deplasări trimestrial pentru verificarea menţinerii stocurilor minime de siguranţă, prin sondaj, la operatorii economici desemnaţi.
În plus, Comisia poate aplica sancţiunile prevăzute la art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere, probată cu modificări şi completări prin Legea ne. 667/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit Ordinului MECMA, verificarea stocurilor minime de siguranţă se face prin controlul prin sondaj al existenţei fizice a sto