Miercuri, 21 noiembrie 2012, Galeria Dialog a găzduit vernisajul expoziţiei de pictură Umbre şi vis a regretatului Ion Dumitriu. Curatoarea evenimentului, Ruxandra Garofeanu, a selectat lucrări bine-cunoscute ale artistului, dar şi pînze care nu au mai fost expuse public pînă în prezent. O astfel de expoziţie este bine-venită în peisajul artelor plastice din România, într-o perioadă în care pentru numeroşi creatori de imagine, miza supremă pare a fi agresivitatea semnului grafic, spectaculosul şi, în general, semnalizarea existenţei lor, dincolo de eventualul discurs artistic sau cultural. Nu ştim ce şansă ar avea astăzi un grup de tipul celui de la Poiana Mărului, constatăm însă că artiştii momentului preferă mai degrabă să moară singuri decît să trăiască împreună. Din păcate, trebuie să vorbim la trecut despre mari artişti precum Horia Bernea, Ion Dumitriu sau Teodor Moraru. Aceştia, de exemplu, au ştiut (cum) să fie împreună prin artă, păstrîndu-şi fiecare individualitatea. Merele din creaţia berniană au altă semnificaţie decît cele ale lui Dumi­triu, aşa cum şurele şi casele iondumitriene reprezintă cu totul altceva decît cele pictate de Teodor Moraru. Revenind la umbre şi vis(e), o astfel de expoziţie aduce în prim-plan simţul măsurii sau, dacă cititorul acceptă licenţa, dreapta măsură. Casa, uneltele casnice sau agricole din pînzele marelui artist sînt reproduse cu fidelitate du­pă modelele rea­le, dar în acelaşi timp simţim că aces­tea aparţin picturii şi doar picturii. Nu a­vem de-a face cu nimic iconic, abstract, cu vreo inovaţie tehnică ori stilistică sau cu hipersem­ne. Dacă metafizica însăşi şi-ar afla tran­spunerea în pictură, cu siguranţă, rezultatul ar coincide cu tipul de imagine propus de Ion Dumitriu. Picturile în ulei şi acuarelele sale au la bază, nu de puţine ori, fotografii şi diapozitive. Acestea nu au funcţie şi valoare exclusiv de schi