Cele mai bune vinuri din România au fost premiate în cadrul unui concurs internaţional prezidat de trei dintre cei mai buni enologi ai lumii. „Weekend Adevărul“ vă prezintă lista vinurilor câştigătoare de medalii care sunt disponibile pe rafturile magazinelor.
Gala Premiilor de Excelenţă Vinul.ro a adunat laolaltă, la sfârşitul lunii octombrie, principalii producători şi importatori de vinuri din România pentru decernarea medaliilor care atestă calitatea produsului lor. Ceremonia de premiere pentru cele mai apreciate vinuri care se găsesc sau care se pregătesc să intre pe piaţa din România a fost coordonată de trei Master of Wine – în premieră naţională – ca preşedinţi ai comisiilor de jurizare.
În concurs au fost înscrise nu mai puţin de 350 de vinuri de pe cinci continente, din ţări precum România, Africa de Sud, Australia, Chile, Franţa, Italia, Liban, Portugalia, Republica Moldova, Spania, SUA şi Ungaria.
28 de medalii de aur şi de argint
Competiţia s-a desfăşurat pe două direcţii: secţiunea „retail“, unde cele mai bune vinuri prezente pe rafturile magazinelor au primit calificative din partea unui juriu internaţional, şi secţiunea „non-retail“, unde vinurile de colecţie, îmbuteliate în ediţii limitate sau provenite din rezerve proprii, au fost evaluate de unii dintre cei mai exigenţi somelieri şi enologi ai lumii.
„Ceea ce este important la Premiile de Excelenţă Vinul.ro este accentul pus pe consumatori. În afară de probele înscrise de producători în competiţie, am dedicat o secţiune specială sticlelor cumpărate de noi direct de la rafturile magazinelor – adică acele produse la care consumatorul are acces în mod obişnuit, pentru a-i facilita acestuia alegerea unui produs de calitate“, a precizat Cezar Ioan, organizatorul acestei gale.
În cadrul competiţiei dedicate vinurilor cumpărate direct de pe raft s-a