Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal monstru în Parlamentul European. Macovei îl acuză pe Ivan de minciună şi cere PSD să-i retragă sprijinul

Publicat in Ora de Iasi, vineri 30 noiembrie 2012 ·

IAŞI. Europarlamentarul PSD Cătalin Ivan a declarat recent că Monica Macovei ar fi cercetată de “Comisia de etică” a Parlamentului European pentru că a “minţit şi dezinformat” instituţia în această vară, în timpul suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

“Nu am nici o îndoială că Monica Macovei este expertă în minciună, dezinformare şi defăimare. I-a ieşit destul de bine şi împotriva României nu mai departe de această vară, când a intoxicat Parlamentul European cu scrisori în care vorbea de arestarea judecătorilor, presiuni asupra procurorilor, lovitură de stat şi evenimente similare mineriadelor din anii ’90″, a spus Cătălin Ivan, şeful europarlamentarilor PSD.

“Din păcate pentru viitorul României, deoarece este la prima abatere, probabil va scăpa uşor, nu va fi suspendată din Parlament, deşi, personal, mi-aş dori mult acest lucru”, adaugă Ivan.

În replică, europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că liderul eurodeputaţilor PSD a minţit în mod repetat atunci când a susţinut că ar fi anchetată de o “Comisie de etică” a Parlamentului European pe motiv că ar fi “minţit si dezinformat”.

„Nu sunt investigată sau verificată de nimeni şi nu există o Comisie de etica în Parlamentul European, aşa cum a prezentat public Ivan. Scrisoarea pe care am primit-o pe 28 noiembrie 2012, de la unul din membrii Comitetului Consultativ din Parlamentul European arată negru pe alb că Ivan a minţit, că i se va cere socoteală şi că întregul Comitet va acţiona în acest mod. Mincinosul domn Ivan, şeful Delegaţiei PSD din Parlamentul European, are sarcina de partid să mă atace continuu şi o face cu orice preţ, inclusiv încălcând regulile Parlamentului şi minţind opinia publică din România”, precizează Monica Macovei.

Totodată, ea solicită liderilor PSD să-i retragă sprijinul lui Cătălin Ivan pentru că a compromis prin minciuni intenţionate imaginea Român

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 14 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 28 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°