PORTRET Piesele de puzzle din care e făcută acum viaţa lui Silviu Purcărete: România, Franţa, „Conul Leonida faţă cu reacţiunea", „Artaserse", Palilula, autoironie, muncă. Textul de mai jos încearcă să potrivească toate aceste piese, în doar două pagini de ziar.
Silviu Purcărete (62 de ani) demontează uşor fiecare întrebare, regizându-şi abil ieşirea dintr-o situaţie care nu-i convine: nu-i place să dea interviuri. Nu i-a plăcut vreo jumătate de oră, timp în care a dat nişte titluri foarte bune de interviu: „Putem avea mândria de a fi la coada Europei", „Se ajunge mai uşor de la Paris la Bucureşti, decât de la Bucureşti la Iaşi", „Politicienii nu sunt mai demni de dispreţ decât noi", „«Reconstituirea» este capodopera filmului românesc", „Cultura română este o cultură minoră".
„Weekend Adevărul": Un personaj jucat de George Mihăiţă, din filmul „Undeva la Palilula", e alergat de lup prin pădure şi îşi ţine în piept înjurătura vreo doi kilometri, până ajunge în casă. Când se simte în siguranţă, pune zăvorul, apoi deschide uşa şi i-o spune lupului care nu mai poate să-l înhaţe. Metafora se dezvăluie imediat: înjurătura e o formă de revoltă împotriva sistemului. Dumneavoastră aţi înjurat de lup partidul comunist?
Silviu Purcărete: Nu ştiu ce să răspund la asta, pentru că e o metaforă care nu mi-a trecut niciodată prin cap.
Dar personajelor dumneavoastră le-a trecut. Pentru că pe uşă intră Troţki, interpretat de Constantin Chiriac, care întreabă: „De ce mă-njuri de lup, tovarăşu' Ilie? Iar Sorin Leoveanu completează: „Bine, mă, Ilie, dar ce faci, înjuri partidul de lup?".
Este o poveste absolut reală, o anecdotă a unui personaj la fel de real, pe care l-am citat, dar nu are nicio trimitere metaforică. E absurdă, de-a dreptul, şi are haz tocmai prin naivitatea şi prin tâmpenia ei inocentă. Dacă am înjurat pe vremuri? Sigur, toată lumea î
