Spectacolul a fost total la gala de joi seara, de la Craiova, al cărei eveniment principal a fost meciul pentru centura WBC Internaţional, dintre Viorel Simion şi Ryan Sermona.
Ce doi pugilişti şi-au împărţit pumni cu nemiluita, aruncându-se unul asupra celuilalt încă din start.În repriza a doua Simion a fost la un pas să-şi facă adversarul KO, după o serie devastatoare, dar Sermona a rezistat pe picioare şi nu a fost nici măcar numărat. Runda următoare ofensiva lui Viorel a continuat, dar fără rezultat. Sermona a stat pe picioare şi a lovit şi el ori de câte ori a avut ocazia. În runda a patra chiar l-a prins pe român în corzi, dar Simiona ieşit repede din clinci, lovindu-şi puternic adversarul cu lovitura sa preferată, croşeul de dreapta.
Surpriză însă în runda a patra! Filipinezul a anunţat că se retrage. A acuzat o accidentare la piciorul drept şi nu a mai putut continua meciul. "Îmi pare rău că s-a terminat aşa. Aş fi vrut să fac mai multe reprize şi cred că până la urmă l-aş fi făcut ko. Important e că am câştigat şi sper ca următorul meci să fie pentru titlul mondial", a declarat Simion.
WBC ar putea să-l desemneze pe român, în urma victoriei de la Craiova, challenger obligatoriu, iar Viorel ar urma să lupte pentru titlul mondial, contra mexicanului Daniel Ponce de Leon. Mexicanul de 32 de ani are 44 de victorii la profesionism şi numai patru înfrîngeri. Viorel Simion e neînvins şi are 16 succese în palmares.