Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai preţioşi decât aurul! Istoria a urcat pe podium la Gala ProSport 15 ani! FOTO Ei au făcut România mare în sport

Publicat in Pro Sport, vineri 30 noiembrie 2012 · ·

Gala ProSport 15 ani a adunat peste 500 de medalii obţinute de-a lungul timpului de sportivii români la concursurile internaţionale.

Sportivi din toate disciplinele au fost premiaţi de ProSport în cadrul Galei ProSport 15 ani.

Aproape toţi medaliaţii României au fost invitaţi, la o gală fără precedent în România.

Peste 500 de medalii pe care sportivii români le-au obţinut la Campionatele Mondiale şi Europene sau la Jocurile Olimpice au stat, pentru prima oară, în acelaşi loc. Hotelul Radisson din Bucureşti a găzduit joi un eveniment unic, prin care ProSport a vrut să-şi arate recunoştinţa faţă de cei care au făcut ca numele ţării noastre să ajungă în toate colţurile lumii. Iar Gala ProSport 15 ani a avut de toate, pentru că marea performanţă nu înseamnă doar transpiraţie şi muncă, ci şi zâmbete.

Şirul celor care au primit din partea ProSport premii pentru întreaga carieră a fost deschis de Elisabeta Lipă, unul dintre cei trei sportivi români care au reuşit să câştige cinci medalii olimpice. Îmbrăcată în uniforma de chestor, fosta canotoare, acum preşedintele CS Dinamo, şi-a primit premiul de la Alexandru Enciu, şeful departamentului de reporteri speciali al ziarului. Uniforma reapărut pe scenă câteva zeci de minute mai târziu. Nu tot cea de chestor a Elisabetei Lipă, ci aceea de general pe care a îmbrăcat-o Ilie Năstase: "E a mea, să nu creadă lumea că am căpătat-o", a punctat din start fostul mare tenismen.

Poante cu doi campioni

Tot "Nasty" a asigurat şi momentul de maxim amuzament al serii. Nu singur, ci împreună cu partenerul său dintotdeauna, Ion Ţiriac. Poantele şi ironiile fine aruncate de cei doi l-au molipsit până şi pe Cristian Tudor Popescu: "Uite, că în sfârşit l-am făcut să zâmbească", s-a auzit ca un semn al victoriei în cele două microfoane. "Vrem să ni se dea copiii înapoi. Să existe o oră de educaţie fizică sau spor

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 53 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 28 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°