Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou spațiu pentru Serviciul de Evidență a Populației. Zuzan cere de la spital o statistică la 6 luni cu numărul de nașteri

Publicat in News Pascani, vineri 30 noiembrie 2012 ·

Serviciul de Evidență a Populației ar putea funcționa în sediul vechii Primării, cel puțin așa are în vedere actualul primar Dumitru Pantazi. În ultima ședință ordinară de Consiliu Local, șefa Serviciului, Irina Jitaru, a prezentat un raport de activitate și a cerut primarului și consilierilor locali să găsească un spațiu potrivit pentru ca angajații să nu mai facă „naveta” între cele două instituții, Primărie și Poliția Pașcani.

„Încă ne confruntăm cu aceeași problemă. Avem nevoie de un spațiu comun între cele două servicii de la sediul Poliției și de la sediul Primăriei. Suntem nevoiți ca zilnic să ne deplasăm și ne vine destul de greu în desfășurarea activității noastre”, a precizat Irina Jitaru, șefa Serviciului de Evidență a Populației. „Avem în vedere această problemă. Vrem ca de la anul să găsim o soluție pentru ca cele două Servicii să funcționeze într-un singur imobil. Ne gândim la un spațiu în fosta Primărie și cel mai probabil acolo va fi stabilit”, a spus primarul Dumitru Pantazi.

La discutarea raportului de activitate, secretarul Primăriei Mircea Zuzan a atras atenția reprezentanților Serviciului asupra faptului că sunt foarte multe persoane care nu au schimbate Cărțile de Identitate, care nu sunt luate în evidența Serviciului. „Trebuie să fie identificate toate persoanele care nu au acte de identificare. Populația este în creștere iar dacă stai să te uiți la numărul votanților la alegeri este în scădere. Aș dori să-i rog pe cei de la Spitalul Municipal de Urgență să ne vină la 6 luni cu o statistică asupra numărului de nașteri. Astfel îi putem identifica pe cei care nu au făcute documentele necesare la naștere”, s-a adresat secretarul Mircea Zuzan în plenul ședinței de Consiliu Local. Prezentă la ședință, dr. Diana Acsinte a precizat faptul că începând de anul viitor unitatea medicală va pune la dispoziția Primăriei numărul nașterilor se

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 41 minute
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 2 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum 2 ore
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Alfred Simonis, pariul câștigător al lui Ciolacu și Grindeanu în Banat (P)

Ziua News acum 57 minute
PSD a înregistrat victorii importante în Banat, în județe și orașe considerate fiefuri puternice ale liberalilor în zona de vest a țării. Rezultatele cele mai importante sunt recâștigarea Consiliului Județean Timiș, respectiv Caraș Severin. Alfred S

Zelenski îi așteaptă pe refugiații ucraineni să se întoarcă acasă imediat după încheierea războiului. „Vor fi multe locuri de muncă”

Ziare.com acum 52 minute
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat marţi, 11 iunie, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa. Nu are sens să încerci să-i motivezi pe ucrainen

Nicuşor Dan: Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente

Mediafax acum o ora
„Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România. Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială, construieşte în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale car

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum 2 ore
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Guvernul din Hong Kong anulează pașapoartele mai multor activiști pro-democrație, pe care îi numește "criminali"

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul din Hong Kong a anunţat miercuri anularea paşapoartelor a şase activişti pro-democraţie care "au fugit" în Marea Britanie, în temeiul legii sale privind securitatea naţională, relatează AFP. "Aceşti criminali căutaţi, fără lege şi credinţă,

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°