Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de clujeni au participat la Parada Militară de 1 Decembrie. Spectacolul aerian nu s-a văzut din cauza norilor FOTO

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 1 decembrie 2012 ·

În ciuda vremii mohorâte şi a ploii mărunte, sute de clujeni, de la mic la mare, înarmaţi cu steguleţe şi cocarde tricolore, au venit dis de dimineaţă în Piaţa Avram Iancu pentru vedea Parada Militară de Ziua Naţională a României.

Ceremonia de Ziua Naţională a României a început la ora 9.30 la catedrala ortodoxă din centrul oraşului, cu un TeDeum şi o slujbă religioasă. La ora 10, oficialităţile clujene au participat la depunerea de coroane şi jerbe la statuia lui Avram Iancu. S-a dat Onorul Gărzii, salutul drapelului şi s-a intonat imnului naţional.

Dacă până la acest moment, curioşii au stat cuminţi pe trotuarul şi treptele Teatrului Naţional, copii au fugit în voie cu steguleţe tricolore în mână ori s-au urcat în spinarea taţilor ce explicau cu mândrie ţinuta şi acţiunile cadrelor militare, iar tinerii s-au relaxat la o ţigară, în momentul începerii paradei militare mulţimea a început să-şi dea coate, să înainteze cu ghionuti în coaste înspre marginea străzii, vârstnicii şi-au scos nepoţii la înaintare şi au împărţit cuvinte dure tuturor celor ce le-au stat în cale. Şi toate acestea pentru 10 minute de spectacol. Atât a ţinut parada militară.

Parada militară a fost comandată de către colonelul Petru Pah, locţiitorul şefului de stat major al Diviziei 4 Infanterie "Gemina". Colonelul a defilat pe un Transportator Amfibiu Blindat, aflat în dotarea Batalionului 811 Infanterie Dej.

Detaşamentele care au defilat prin faţa clujenilor aparţin Ministerului Apărării Naţionale - Drapelul de Luptă al Diviziei 4 Infanterie "Gemina", Brigada 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" din Bistriţa, prima unitate din Armata României care a participat cu un efectiv de 405 militari la misiunea de stabilizare şi reconstrucţie din Irak, Regimentul 55 Rachete Antiaeriene "Andrei Mureşanu"; Ministerului Administraţiei şi Internelor - Gruparea Mobilă de Jandarmi Dej

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 3 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Premierul Ilie Bolojan: Nu mai puteam continua în felul acesta cu cascada de sporuri care se aplicau unele peste altele / La Ministerul Fondurilor Europene sporurile ajunseseră la 110%

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că Guvernul a reuşit plafonarea unor sporuri care se aplicau în cascadă, el dând ca exemplu situaţia de la Ministerul Fondurilor Europene, unde în unele cazuri sporurile au ajuns la 110 la sută. ”Avem câteva ministere,

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 33 minute
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°