Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drapelul României, arborat de trei jandarmi montani şi un salvamontist pe vârgul Parângul Mare, de Ziua Naţională

Publicat in Antena 3, sâmbătă 1 decembrie 2012 ·

O echipă formată din trei jandarmi montani şi un salvamontist a arborat drapelul României pe cel mai înalt vârf din ţară accesibil în luna decembrie, Parângul Mare (2.519 metri), distanţa până la vârf fiind parcursă în patru ore, pe jos, pe viscol, la temperaturi sub limita îngheţului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, locotenentul Nicolae Răducu, jandarmii montani din cadrul postului Parâng, însoţiţi de un salvamontist, au ridicat drapelul naţional pe cea mai înaltă culme din ţară accesibilă în luna decembrie, vârful Parângul Mare (2.519 metri) din judeţul Hunedoara, conform Mediafax.

"Deşi jandarmii montani şi salvamontiştii ne-au obişnuit să înfrunte muntele şi vremea rea pentru a salva vieţile celor aflaţi în dificultate, cu ocazia Zilei Naţionale au fost din nou pe munte pentru un scop la fel de nobil. De această dată, au urcat pe vârful Parângul Mare pentru ca, de Ziua Naţională, drapelul tricolor să fluture la înălţime. Traseul străbătut de cei trei jandarmi montani şi de un salvamontist s-a desfăşurat pe o vreme deloc prietenoasă, cu viscol, ceaţă şi temperatură cu mult sub 0° C. Efectul de frig a fost amplificat de vântul care sufla cu putere. În data de 30 noiembrie, în jurul orei 08.00, jandarmii montani şi salvamontistul au pornit din staţiunea Parâng către vârful Parângul Mare, purtând cu ei drapelul naţional. După patru ore, au atins cota 2.519 şi au fixat hampa drapelului de borna care marchează vârful montan. Traseul de întoarcere a fost la fel de dificil", a declarat locotenentul Răducu.

Vârful Parângul Mare este cel mai înalt din ţară după vârfurile montane din Munţii Făgăraş.

O echipă formată din trei jandarmi montani şi un salvamontist a arborat drapelul României pe cel mai înalt vârf din ţară accesibil în luna decembrie, Parângul Mare (2.519 metri), d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°