Asa cum se stie, anul acesta, 2012, a fost consacrat, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, drept "Anul omagial al Tainei Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor". Prilej spre a aduce in fata opiniei publice modul in care Biserica se ingrijeste de omul aflat in suferinta, dar si o chemare de a aprofunda (si de a pune in practica) si mai mult din bogatia de invatatura cuprinsa in randuiala liturgica a acestei slujbe. Evident, lucrarea principala a Tainei Sfantului Maslu este tamaduirea si mangaierea ce vin, prin harul lui Dumnezeu, peste trupul si sufletul celui care primeste, cu multa credinta, acea inseptita ungere cu untdelemn sfintit. Dar, ca in orice alta lucrare a Bisericii, ne putem folosi si altfel de aceasta randuiala. Spre exemplu, tipicul slujbei Sfantului Maslu include citirea, intr-o anumita ordine, a sapte fragmente evanghelice sau a "sapte Evanghelii", cum se mai spune in limbajul curent. Firesc, cineva ar putea sa-si puna intrebarea de ceaceste pericope si nu altele? Si, deloc de neglijat, de ce le citim exactin aceasta ordine? Legitimitatea acestor nedumeriri este intarita si de faptul ca sunt foarte multe vindecari relatate de evanghelisti care nu se regasesc in selectia celor sapte (cum este cazul, spre exemplu, a pasajului care ne vorbeste despre vindecarea orbului din Ierihon, despre care se va vorbi maine in bisericile ortodoxe). Mai mult, pocainta si convertirea lui Zaheu (relatata de "Evanghelia a doua") sau pilda celor zece fecioare (lecturata drept cea de a "cincea Evanghelie") nici macar nu par a avea o legatura directa cu aceasta taina, prin excelenta definita drept taina a vindecarii. Plecand de la premisa ca aceste pericope au fost alese in mod inspirat, cu dumnezeiasca intelepciune, si ca ele ne transmit, cu siguranta, lucruri importante pentru mantuirea noastra, a oamenilor de azi, am identificat o posibila "cheie de