“Instalam prima mea troiţă din Basarabia, la Chişinău, în faţa Catedralei, când au început să umble avioanele pe cer şi moldovenii s-au pus în genunchi şi-au zis: «Doamne, fă să nu ne bombardeze până nu vin fraţii cu noi!». Era prin anii ’90. Atunci am înţeles mai bine ce înseamnă să ai frate, nu numai pe acela care e de aceeaşi mamă cu tine, ci şi pe ăla care e de acelaşi neam. Şi atunci am zis că nu se va atinge foarfeca de părul meu şi briciul de barba mea, până când nu s-or uni Basarabia şi România.” 

Alexandru Perţa-Cuza e cel mai longeviv meşter în lemn din Târgu Lăpuşului (face asta de vreo şase decenii), binecunoscut printre românii din comunităţile din jurul graniţelor pentru troiţele lui. De vreo douăzeci de ani pune meşteşug şi suflet românesc în crucile de lemn pe care le dăruieşte FRAŢILOR lui. “Am avut aşa un gând să mă duc la românii care sunt în afara graniţelor – dar nu la cei care au plecat ca să câştige un ban, ci la cei care ţin românismul sus aici, în ţările din jurul nostru – şi să le fac troiţe. În Republica Moldova am făcut vreo douăzeci. În Transcarpatia am făcut porţile de la bisericile din satele româneşti şi vreo şaisprezece troiţe. Am fost la Uzlin, şi am lucrat şi acolo o troiţă. Am pus troiţele mele în Banatul sârbesc... Şi la Budapesta, că am auzit că românii au pus de două ori opinca acolo. Am vrut să pun o troiţă acolo şi am pus-o singur, fără ajutorul băimărenilor, care mi-au spus că nu se poate, că-s răi ungurii. Dar m-a ajutat Dumnezeu, am găsit un preot bun din Timişoara şi cu el m-am dus şi am instalat-o, şi oamenii au fost bucuroşi.”

Icoane de vatră

Îşi trece mâna prin barba cea lungă, îşi “piaptănă” părul cu degetele răşchirate şi se-ndură să ne spună cum de s-a apucat de lucrat în lemn. “La 7 ani, tata mi-a dat un rând de scule – daltă, rindea, fierăstrău – şi mi-a spus: «Dragu’ tatii, de-aici înai