În jur de 5.000 de persoane au participat la parada de Ziua Unirii din Iasi. Doar politicienii locali au fost prezenţi în Piaţa Unirii, în marea lor majoritate din partea USL. Ieşenii s-au îngrămădit la fasolea cu cârnaţi si la paharele cu vin împărţite de angajaţii Primăriei.
Manifestările au fost deschise cu un concert de muzică populară susţinut de Irina Loghin. Oamenii au ajuns în Piaţa Unirii încă de la primele ore ale dimineţii atraşi de muzică dar şi de promisiunea unei porţii cu fasole şi carnaţi şi câte un pahar de vin. Parada militară a făcut deliciul celor 5.000 de ieşeni ieşiţi cu mic cu mare din case. Slujba religioasă a fost ţinută de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei.
Spre deosebire de alţi ani la Iaşi nu au fost prezenţi politicieni de la Bucureşti, singurii care au urcat pe scenă fiind politicienii locali, în marea lor majoritate din partea USL. Candidatul PP-DD Viorel Blăjuţ nu a pierdut ocazia de a-şi face campanie elecorală. A urcat pe scenă alături de reprezentanţii administraţiei locale şi a împânzit Piaţa Unirii cu zeci de tineri îmbrăcaţi în geci mov.
Discursul primarului Gheorghe Nichita a menţinut trendul. „Iaşul este un oraş care a dovedit că iubeşte România, e timpul ca guvernanţii să dovedească că iubesc Iaşul”, a spus acesta.
De departe cel mai aşteptat moment al zilei a fost cel în care angajaţii Primăriei au început să împartă porţiile cu fasole şi cârnaţi. Oamenii s-au bulucit pe strada Lăpuşneanu fiind ţinuţi sub control doar de zecile de jandarmi şi gardurile metalice. S-au împărţit mii de caserole cu mâncare, colaci şi pahare cu vin.
Ieşenii nu au ţinut cont de frigul pătrunzător şi au mâncat la mesele de plastic special aşezate pentru această ocazie, iar cei care nu au mai avut loc la mese s-au aşezat direct pe bordurile din zonă.