La 2 septembrie 31 a.Chr., Octavian câştiga bătălia navală decisivă de la Actium, în Marea Ioniei, unde flota reginei Cleopatra şi a soţului ei damnat la Roma, Marcus Antonius, a fost dispersată şi s-a retras în grabă spre Alexandria. La scurtă vreme după anunţul victoriei la Roma, marele poet Horatius – care avea de răscumpărat o mai veche afiliere cu M. Iunius Brutus, unul dintre asasinii lui Caesar – avea să compună o odă celebră până azi, ale cărei prime versuri exaltă bucuria eliberării de spaimele unei dominaţii a Orientului decadent asupra severelor virtuţi ale Romei.

Reluând cele mai importante teme ale propagandei ostile lui Antonius şi Cleopatrei, Horatius îşi îndeamnă cititorii să sărbătorească printre pocale de vin înfrângerea reginei Egiptului şi, implicit, a marelui competitor al lui Octavian, vestitul general şi urmaş politic al lui Caesar, Marcus Antonius: „Nunc est bibendum/ Nunc pede libero pulsanda tellus!” (Acum se cade să bem, să izbim pământul cu un picior liber!) Alimente extatice Obiceiul de a sărbători împrejurări fericite prin consumul de substanţe care au efecte euforizante pare să fie general uman. Că e vorba de miedul eroilor din saga indo-europeană sau scandinavă, ori de „apa de foc” pe care neamurile cele mai diverse o produc din fermentarea cerealelor (vodka) sau o obţin de la albii fără scrupule în schimbul blănilor, ca în poveştile Ultimilor Mohicani, intoxicarea pare să fie un ingredient necesar, chiar obligatoriu, al împrejurărilor festive. În această constelaţie, unde s-ar cuveni să amintim şi ciupercile halucinogene ale şamanilor din trei continente, şi fumul de cânepă, dar nu mai puţin pe cel de tutun, vinul ocupă, cum se poate lesne deduce, un loc de frunte. În Walhalla, consumul acestei băuturi de preţ, aduse de la mari depărtări, era privilegiul exclusiv al zeului Odinn. În mitologia greco-romană, vinul era considerat u