Din vechime, Paştele era un bun prilej de petreceri felurite, de la zaiafeturi prin case particulare, până la ieşiri la iarbă verde, cu ouă roşii, friptură şi cozonac, însoţiţi de lăutari. „Obiceiul străbunesc e ca de sărbătorile Paştelui, ploeştenii să petreacă pe la diferite grădini ce se amenajează din vreme în acest scop” – scrie în articolul „Grădinile pentru Paşte”, publicat în ziarul „Virtutea” din 1 aprilie 1928.

Din acelaşi ziar, mai aflăm că, la fel ca în fiecare an, în preajma Paştelui, „se va face laPloeştistrămoşescul bâlciu <>” . Bâlciul va fi instalat „tot pe locul pomenit în piaţa Obor cuprins între calea Oilor şi piaţă. Pentru desăvârşita înfrumuseţare a terenului, primăria a prevăzut în bugetul ei suma de un milion lei”.

1928 a fost ultimul an în care bâlciul Moşilor a fost organizat în centrul oraşului. Din anul următor, aici se va începe construirea impozantului edificiu al Halelor Centrale. Locul de desfăşurare a bâlciului se va muta în zona din Bariera Bucovului, pe malul Dâmbului, vecin cu locul unde, mai târziu, va fi amenajat Parcul Străjerilor, numit, apoi, al Pionierilor. În copilăria mea, am apucat bâlciul, prilej de bucurie pentru copiii care am fost, cu lanţurile, căluşeii, bărcile, zidul morţii şi celelalte comédii. La lanţuri cânta o fanfară cu alămuri strălucitoare.

Aşa cum scriam mai sus, citând din articolul publicat în „Virtutea”, Paştele era aşteptat şi pentru petrecerile la iarbă verde, organizate în grădinile oraşului. Ploieştenii au fost dintotdeauna amatori de petreceri, Ploieştii fiind numiţi oraşul lui „Ce bei?”. Existau nenumărate restaurante, care mai crâşme, pentru poporeni, care mai cu pretenţii, pentru lumea bună. Destule erau şi grădinile: cea nemurită de Caragiale, a Lipănescului, din Bariera Bucov, a lui Mihalache Scurtu, de pe Calea Bucureştilor, Bordei, pe strada Banu Manta (azi, Lupeni),