Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Regele asfaltului“, Nelu Iordache, a fost reţinut

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 decembrie 2012 ·

Administratorul firmei Romstrade, Nelu Iordache, a fost reţinut sâmbătă seară pentru 24 de ore. Cu o zi în urmă, procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de omul de afaceri, pentru schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, utilizarea cu rea credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani. Nelu Iordache a fost audiat în noaptea de joi spre vineri, timp de aproape şase ore, de procurorii anticorupţie care îl cercetează pentru deturnare de fonduri europene. Împotriva omului de afaceri, supranumit „Regele asfaltului", nu a fost luată nicio măsură preventivă, urmând să fie cercetat în libertate. Audierea „Regelui asfaltului" a avut loc ca urmare a celor 12 ore de percheziţii efectuate joi la sediul companiilor Romstrade şi Blue Air, deţinute de acesta. Procurorii anticorupţie au ridicat documente, calculatoare şi laptopuri de la sediul firmei.

Sursele judiciare ale Mediafax susţin că Nelu Iordache s-a asociat cu firme portugheze pentru a realiza segmentul de autostradă Arad-Nădlac, iar acestea ar fi sesizat mai multe instituţii, printre care şi Comisia Europeană, din cauza unor nemulţumuri apărute în privinţa lucrărilor.

Prejudiciul cauzat ar fi de aproximativ şase milioane de euro.

Potrivit unui raport al Departamentului pentru Luptă Antifraudă, Nelu Iordache şi-ar fi însuşit ilegal şase milioane de euro din fondurile europene destinate construcţiei autostrăzii Nădlac-Arad. Din suma deturnată, omul de afaceri ar fi cumpărat un avion Boeing 737 cu două milioane de euro. Tot din banii pentru autostradă, un asociat al lui Iordache ar fi cumpărat terenuri în localitatea Adunaţi Copăceni, unde dorea să realizeze un aeroport.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, încheiat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 28 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Femeie strivită de doi bolovani pe Valea Pietrele din Bucegi. Intervenție dificilă a Salvamont cu elicopter SMURD

HotNews acum 20 minute
Echipele Salvamont Braşov au intervenit sâmbătă pentru salvarea unei femei, care a fost strivită de doi bolovani, pe Valea Pietrele din Munţii Bucegi, anunță Salvamont Brașov. Femeia făcea parte dintr-un grup de trei persoane. Ei se aflau pe Valea P

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 51 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 semnează o declaraţie de principii în Qatar pentru încetarea luptelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Republica Democrată Congo şi gruparea rebelă M23 au semnat sâmbătă o declaraţie de principii în vederea opririi conflictului armat din estul ţării, într-un gest considerat un progres diplomatic impor

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°