Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţe de Revelion de milioane de euro

Publicat in Capital, sâmbătă 1 decembrie 2012 ·

Deşi situaţia economică nu pare să arate prosperitate, vacanţele românilor sunt din ce în ce mai diversificate şi, paradoxal, mai scumpe pe an ce trece. Iar cuvântul de ordine este: exotic

Solicitările turiştilor pentru con­cedii de lux au crescut cu aproximativ 20% în intervalul septembrie-octombrie compa­rativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar aceste luni au fost doar începutul, pentru că Târgul de Turism al României a sporit cererile pentru pachete de Revelion în destinaţii exotice. Numărul românilor care vor opta pentru concedii scumpe, în afara ţării, ar putea depăşi 1.500, potrivit datelor comunicate de agenţii. În total, aceşti români cheltuie circa 2,2 milioane de euro pe vacanţele sofisticate din ultimele zile ale anului.

Nu este nicio surpriză să vezi curse­le care pleacă de la Bucureşti către Austria pline de turişti, de exemplu, în perioada Revelionului. Însă, să depăşești 90% grad de ocupare pe Dubai în aceeaşi perioadă, când preţurile sar de o mie de euro de persoană, transmite un semnal bun în piaţă. Românul călătoreşte şi îi place să se simtă bine în concediu. Cum altfel se explică creşterea numărului de turişti spre destinaţii exotice şi, implicit, scumpe, în acest an de Revelion?

Cererea mare pentru Emiratele Arabe i-a determinat pe turoperatori să opereze curse charter pe această destinaţie, iar românii preferă să aleagă şi hoteluri renumite pentru trecerea dintre ani. Potrivit agenţiilor de turism, un procentaj mic dintre conaționalii noștri, dar important în actualul context al pieţei, plăteşte sejururi la celebrele Burj al Arab şi Atlantis. De Revelion, un astfel de pachet costă aproximativ 3.400 de euro de persoană pentru cinci nopţi de cazare cu mic dejun inclus, la care se adaugă taxele de aeroport, în valoare de 139 de euro. Tariful creşte pe măsură ce pretenţiile sunt mai mari.

Iar dacă Dubai nu est

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 26 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 49 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°