• la competitia artistică iau parte cîteva sute de elevi din scoli de specialitate din Bucuresti, Bacău, Cluj, Tîrgu Mures, Iasi, Suceava, Galati, Oradea, Botosani, Reghin, Chisinău, Bălti, Mărgineni, Roman si Piatra Neamt Acest sfîrsit de săptămînă, marcat de două sărbători importante, Sfîntul Andrei si Ziua Natională a României, coincide si cu desfăsurarea unui important eveniment cultural destinat copiilor talentati care bat la portile măiestriei în arta sunetului. Concursul International de Interpretare Muzicală si Coregrafie „Emanuel Elenescu“, aflat la cea de a XXII-a editie, reuneste timp de două zile reprezentanti ai scolilor si liceelor de specialitate din întreaga tară si Republica Moldova la Piatra Neamt. Organizat de Ministerul Educatiei, Inspectoratul Scolar Neamt, Liceul de Artă „Victor Brauner“ si Fundatia „Friendship Ambassadors România“, concursul este finantat de către Ministerul Culturii, managerul proiectului este prof. Mihăită Albu, iar ca partener extern figurează ESTA (European String Teachers Association) Austria. De altfel, juriul concursului, al cărui presedinte este dr. Adrian Brăescu, inspector de specialitate în cadrul MECTS si din care mai fac parte prof. dr. Viorel Stan, inspector scolar general, prof. Carmen Blaga, inspector de specialitate la ISJ Neamt, prof. dr. Stefan Pojoga, director adjunct al Liceului „Victor Brauner“, muzicolog dr. Vasilica Stoiciu-Frunză, în calitate de consultant artistic si ca invitati de onoare lector univ. dr. Ozana Kalmuski-Zarea, presedintele Asociatiei „Emanuel Elenescu“ Bacău si prof. univ. Ion Cudalbu, Universitatea de Muzică Bucuresti, este patronat, în calitate de presedinte de onoare, de către prof. univ. Wolfgang Klos, Universitat fur Musik und Dartstellende Kunst Wien. Juriul este ajutat în discernerea si trierea valorilor interpretative juvenile de nu mai putin de sase comisii specializate pe ins