Cu prilejul împlinirii a 94 de ani de la Unirea Transilvaniei cu Regatul României, act istoric înfăptuit de ilustrii nostri patrioţi ardeleni precum Iuliu Maniu, Al. Vaida-Voevod, Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Aurel Vlad, Ştefan Cicio Pop etc., urmaţi de toată acea pleiadă de tineri ce făceau studii la Budapesta, Viena, Praga etc., vom consemna amintirile unui participant la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, poetul Lucian Blaga, ale cărui impresii sunt edificatoare pentru însufleţirea generală care i-a cuprins pe românii de pe întregul teritoriu al Transilvaniei, în ziua împlinirii acestui vis de veacuri al ardelenilor. “Pentru marea, istorica Adunare Naţională de la Alba Iulia unde s-a hotărât alipirea Transilvaniei la patria-mamă n-a fost nevoie de o deosebită pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse vreme de sute de ani. În dimineaţa zilei de 1 decembrie, ca la un semnal, lumea românească a purces spre Alba Iulia (spre Balgrad, cum îi spuneam noi (…) pe jos şi cu cărutele. Am renunţat la călătoria cu trenul, căci până la Alba Iulia nu erau decât 16 km. Era o dimineată rece, de iarnă (…). Pe o parte a şoselei se duceau spre Alba Iulia, scârţâind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti. Buchete de chiote şi bucurie, alcătuind un singur tir, iar pe cealalaltă parte se retrăgea în aceeaşi direcţie, armata germană ce venea din România, tun după tun, ca nişte pumni strânşi ai tăcerii. Soldaţii germani, fumegând liniştiţi din pipe, se uitau miraţi după căruţele noastre grăbite.(…) Uite, ii spun lui Lionel: (fratele scriitorului – n.n.) aşa – prin ger şi zăpadă – se retrăgea pe vremuri Napoleon. La Alba Iulia nu mi-am putut face loc în sala Adunării. Lionel, care era în delegaţie, a intrat. Am renunţat cu o strângere de inimă şi mă consolam cu speranţa că voi afla de la fratele meu cuvânt despre toate. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc in lo