Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evacuaţi din Gaza, acasă de ziua naţională

Publicat in Radical de Dolj, sâmbătă 1 decembrie 2012 ·

MAE a evacuat un grup de 38 de români din Fâşia Gaza în urmă cu aproape două săptămâni. Prin punctul de frontieră dela Rafah a trecut în Egipt şi familia de doljeni Apostolache, iar de două zile cei trei membri s-au făcut comozi în noua casă.

Pe fodul conflictelor armate dintre israelieni şi palestinieni, autorităţile române au recurs la acestă operaţiune de evacuare. Celula de criză din cadrul Ministerului român al Afacerilor Externe a convins 38 de români care locuiau de mai mulţi ani în Gaza să-şi facă bagajele şi să se întoarcă în ţară. „Am fost preluaţi de la punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă consulară constituită la Ambasada României la Cairo. Ne-a fost asigurat transport până la Cairo. Nu mă pot plânge de nimic, am primit asistenţă medicală şi mâncare. Apoi am ajuns la Cairo, cu ajutorul autorităţilor egiptene“,a povestit Claudia Apostolache, evacuată din Fâşia Gaza, împreună cu soţul şi fiul în vârstă de cinci ani. Acasă, dar fără casă

După cum ne-au povestit soţii Apostolache, la plecarea din Fâşia, cei de la Consulat au emis în regim de urgenţă actele de călătorie. „Angel are cinci ani şi nu avea paşaport. Este născut în Gaza şi nu a venit niciodată în România. Echipa consulară a emis în regim de urgenţă documentele de călătorie. Când am ajuns în Egipt am simţit că sunt acasă. Ne-am urcat într-o cursă Tarom şi am pus piciorul pe pământ românesc, prima dată după nouă ani. Noi nu am cheltuit niciun ban pentru drum“, a continuat Claudia Apostolache. Ajunşi pe tărâm natal, soţii Apostolache s-au confruntat cu altă problemă: nu aveau casă. „Eram săraci acasă. De asta am plecat. Când am decis să ne întoarcem în România am zis că vom sta la Malu Mare, în casa bunicilor lui Sorin, dar e mult prea degradată pentru a sta acolo. Mai ales pe timp de iarnă şi cu un copil mic“, s-a confesat Claudia. „Viaţa nostră e în Gaza“

Soţii prib

Articolul in Radical de Dolj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum 12 minute
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 7 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 11 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 9 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

FC Barcelona: Guvernul spaniol i-a autorizat pe Dani Olmo şi Pau Victor să joace pentru catalani

News.ro acum 8 ore
FC Barcelona a fost autorizată miercuri, printr-o decizie a Consiliului Superior al Sporturilor din Spania, să-i relegitimeze pe Dani Olmo şi pe Pau Victor, ale căror licenţe fuseseră anulate de La Liga, din cauza lipsei unor garanţii financiare suf

Premierul Spaniei îl acuză pe Elon Musk: "Cel mai bogat om de pe planetă atacă instituţiile noastre, incită la ură şi cheamă la sprijin pentru moştenitorii nazismului"

Ziare.com acum 7 ore
Premierul spaniol Pedro Sánchez l-a acuzat miercuri pe şeful platformei X, Elon Musk, că „atacă în mod deschis (instituţiile)” şi „alimentează ura”, avertizând în privinţa unei reactivări a fascismului la 50 de ani de la moartea dictatorului Franco,

Motivarea Tribunalului București care i-a respins cererea lui Georgescu în cazul alegerilor prezidențiale anulate: Guvernul nu putea să stabilească un calendar pentru turul doi prezidențial, după ce CCR a anulat primul tur / Deciziile CCR sunt definitive și obligatorii

G4Media acum 8 ore
Tribunalul București își motivează decizia de a respinge cererea candidatului pro-rus cu discurs legionar Călin Georgescu de a desființa decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor primului tur prezidențial subliniind în principal că

VIDEO Președinta Mexicului îi dă replica lui Trump: „De ce SUA să nu fie numite America Mexicană?”

HotNews acum 7 ore
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a propus miercuri ca Statele Unite să fie redenumite „America Mexicană”, ca răspuns dat președintelui ales al SUA, Donald Trump, care dorește să schimbe numele Golful Mexic în „Golful Americii”, informează AF

Elevii care învață bine vor putea promova doi ani într-un singur an școlar

Wall-Street.ro acum 13 ore
Ordinul ministrului Educaţiei pentru aprobarea metodologiei privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Elevii capabili de performanţe şcolare înalte pot prom

Vremea

București
acum

joi

5°/13°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

0°/3°
Iasi
acum

joi

5°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/5°
dum.

0°/4°
Constanta
acum

joi

5°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/9°
dum.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/0°
Timisoara
acum

joi

2°/15°
vin.

1°/10°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/2°