Candidatul Alianţei România Dreaptă pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 4 Rădăuţi – Siret, Marius Vatavu, a prezentat ultimul pilon al programului său politic intitulat „Siguranța zilei de mâine pentru tine”. Marius Vatavu a precizat că al cincilea pilon al acestui program se intitulează „Creșterea gradului de libertate în societate”, care se adaugă celorlalte patru anunţate deja, „Creșterea încrederii în instituțiile publice (Biserica, Sănătate și Educație)”, „Creșterea Gradului de siguranță în societate” (unde s-a făcut referire la instituțiile de siguranță ale statului, Poliție, Ministerul Public, SRI, STS), „Protecția veniturilor cetățenilor” și ”Strategia pe termen scurt mediu și lung-direcția fundamentală a dezvoltării statului”.
Candidatul ARD pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 4 Rădăuţi - Siret a precizat că pilonul ”Creșterea gradului de libertate în societate” este necesar prin prisma nevoilor de o mai înaltă complexitate ale indivizilor.
„Cetăţeanul simte o mai mare siguranță a zilei de mâine într-o țară în care cenzura funcționează la cote din ce în ce mai mici, într-o țară în care nu simți presiuni nejustificate din partea instituțiilor de control, într-o țară în care legea e aceeași pentru toți, într-o țară în care nu-ți dispare un parc pentru a face loc unui proiect imobiliar. În alte democrații, chiar și în cele mai avansate, dezbaterea despre libertate este una prioritară și permanentă. La noi lipsește cu desăvârșire. Restrângerea libertății de expresie este văzută în Occident ca fiind unul dintre cele mai importante delicte și beneficiază întotdeauna de mediatizare maximă. La noi, libertatea a fost văzută ca un concept implicit al democrației și multă vreme s-a crezut că acolo unde este democrație este și libertate. Or, există democrații maximale și democrații minimale, de aceea discuția despre libertate este mai oportună