Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Weiss, românul din Mera

Publicat in CityNews Alba, sâmbătă 1 decembrie 2012 ·

E scriitor, traducător, cunoscător a şapte limbi şi vorbeşte impecabil româna şi maghiara. A lăsat cariera universitară europeană şi mirajul occidental pentru liniştea de la sat. S-a mutat la Mera, lângă Cluj-Napoca, şi trăieşte acolo de mai bine de 10 ani. Pentru că acolo, într-un sat din Ardeal, şi-a găsit locul pe care îl numește „acasă”.

Raoul Weiss, omul care s-a născut în Alsacia şi-a ales o nouă patrie: Transilvania. Crede că Europa şi România sunt două lumi paralele, însă spune că aici, în România, a găsit omenia. Raoul spune că se simte mult mai comfortabil şi liniștit, acasă, într-o societate de români sau unguri din Transilvania, decât printre studenți, pedagogi, salariați, sau orice altă categorie socială de la Paris, Strasbourg sau Berlin.

„Nu a fost o decizie ușoară pentru că aveam deja 23-24 de ani și eram cumva format profesional integrat în structuri care de fapt îți garantează un nivel stabil de sărăcie și înrobire, dar ceea ce înseamnă siguranță, și stabilitate pe plan financiar, am pierdut, dar a meritat pe deplin”, dezvăluie Raoul Weiss.

Raoul iubeşte România. Cel mai mult spune că îl impresionează satul românesc. Îi iubeşte pe ţăranii români, de la care spune că învaţă zi de zi câte ceva. Iar cel mai mult apreciază la ţăranul român faptul că a reuşit să păstreze obiceiurile specifice lumii tradiționale. „În comparație cu alte țări, sau zone din regiune, România e o țară faină fiindcă lucruri destul de simple, cum ar fi nivelul de violență în societate, comparând cu societăți apropiate este foarte scăzut, și destul de deschisă, mai ales în Transilvania, unde experiența multiculturalității face ca să nu fie numai o lozincă. Aici multiculturalitatea are rădăcini, este intrinsecă și sănătoasă”, declară Raoul Weiss.

Raoul spune că a fost primit treptat de comunitatea din Mera. Acum, în lumea lui de la ţară, viaţa se desfăşoară dup

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 3 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum 7 ore
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

Netanyahu, mai ferm ca oricând: Israelul nu renunță la războiul din Gaza. „Până când nu vom atinge toate aceste obiective”

Ziare.com acum o ora
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu spune că nu va pune capăt conflictului din Gaza. „Israelul va continua să lupte în Gaza până când Hamas va fi eliminat și „toate celelalte obiective ale războiului vor fi atinse”, a declarat duminică prim-

Vestul Europei, lovit de furtuni violente și ploi torențiale. Mai multe persoane au murit

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin şapte persoane au murit, potrivit primelor date furnizate duminică de autorităţile locale, după furtunile violente, vijeliile şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă, 29 iunie, asupra Franţei, Elveţiei, Italiei şi Germaniei. În nord-

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Ministerul Culturii, după moartea actriței Ileana Stana Ionescu- „A fascinat generaţii întregi”

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Culturii deplânge moartea actriţei Ileana Stana Ionescu. Prin intermrdiul unui mesaj pe pagina de socializare, reprezentanții ministerului punctează că artista a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru pe care fi

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 3 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Braşov: intervenţie a scafandrilor pentru căutarea unui adolescent posibil înecat în râul Olt

News.ro acum 3 ore
Scafandrii din cadrul Inspectorarului pentru Situatii de Urgenţă Braşov, dar şi scafandrii din alte două judeţe intervin, duminică după amiază, pentru căutarea unui adolescent posibil înecat în râul Olt. Potrivit ISU Braşov, instituţia a fost alerta

Vremea

București
acum

31°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
mie.

19°/29°
Iasi
acum

28°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

23°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

29°
dum.

21°/35°
lun.

21°/34°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°