Ziua Naţională a României a fost marcată şi în Zalău, la manifestarea organizată în centrul municipiului participând o serie de oficialităţi locale şi judeţene, militari, şefi de instituţii publice, politicieni, dar şi câteva sute de zălăuani.
Sărbătoarea a început la 9.30, cu un recital al Fanfarei „Promenada” a Primăriei Zalău şi a continuat, o jumătate de oră mai târziu, cu ceremonialul militar şi religios. După slujba religioasă, Dănuţ Pop, şeful Direcţie Judeţene Sălaj a Arhivelor Naţionale, a vorbit despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie şi despre implicarea unor personalităţi sălăjene în actul Marii Uniri.
De asemenea, cei prezenţi au putut urmări parada militarilor sălăjeni din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor (jandarmi şi pompieri).
Angajaţii societăţii Citadin au sărbătorit Ziua României prin muncă, astfel că pe toată perioada manifestărilor de dimineaţă, un echipaj s-a preocupat de verificarea instalaţiilor electrice de pe platoul din centru.
De la ora 17, zălăuanii au fost invitaţi la spectacolul festiv „România-n sărbătoare”, găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor. Pe scenă au urcat ansamblurile “Porolissum” şi “Columna”, soliştii vocali Ioan Dordoi, Felix Gălan, Ileana Domuţa Mastan, Vasile Coca, Aurora Moga Popovici, Rodica Pop Seling, Alex şi Alexandra Chira, Deisa Buzgău, Daniela Stoica, Ioana Lazăr, Vicenţiu Pop, Vlad Blaga, Ionuţ Fălăuş şi Denisa Mirişan, precum şi Fanfara “Promenada”.
Ziua Naţională a României a fost marcată şi în Zalău, la manifestarea organizată în centrul municipiului participând o serie de oficialităţi locale şi judeţene, militari, şefi de instituţii publice, politicieni, dar şi câteva sute de zălăuani.
Sărbătoarea a început la 9.30, cu un recital al Fanfarei „Promenada” a Primăriei Zalău şi a continuat, o jumătate de oră mai târzi